Sunt momente în care inima vede mai bine şi mai departe decât ochii cei mai ageri. Hector Malot
Dacă vă întrebați despre ce carte este vorba, ei bine, aflați că Singur pe lume este numele ei, autorul fiind Hector Malot.
Acest prolific scriitor francez a scris peste 60 de romane care s-au bucurat de un mare succes, dar celebritatea a cunoscut-o datorită romanului Singur pe lume, pentru care a și fost premiat de Academia Franceză.
Hector Malot (20 mai 1830 – 17 iulie 1907), absolvent al Facultății de Drept, a început să scrie în perioada studenției. Dintre romanele publicate de autor, putem aminti: Les Amants (1859) , Les Epoux (1865), Les Enfants (1869), Les Amours de Jacques (1860), Un beau-frère (1869), Une belle-mère (1869), Romain Kalbris (1869), Une Bonne affaire (1870), Mme Obernin (1870), En Famille 1893, L’amour Dominateur (1896), Le Roman de mes Romans (1896), Pages choisies (1898).
Romanul Singur pe lume relateaza trista copilărie a micuțului Remi, „un copil găsit”, crescut o vreme de mama Barberin. Soțul acesteia, bătrânul Barberin, deși sperase că va putea obține o recompensă din partea familiei care îl abandonase pe Rémi, îl va vinde lui signor Vitalis, muzicant și „conducătorul unei trupe ambulante de animale savante” (cățelușul Capi, alți doi câini dresați și un maimuțoi).
Ce suntem noi? Artişti, nu-i asa? Comedianţi care, doar prin aspectul lor, trebuie să provoace curiozitatea. Crezi că, dacă ne vom duce în piaţa publică îmbrăcaţi ca nişte burghezi sau ţărani, i-am putea face pe oameni să ne privească şi să se apropie de noi? Nu, nu-i aşa? Aş vrea să înveţi că, în viaţă, aparenţa este câteodată hotărâtoare; este neplăcut, dar asta este…
Copilul va îndura, din greu, frigul și foamea oprindu-se în fiecare sat pentru a da reprezentații de circ. La un moment dat, bătrânul Vitalis moare înghețat de frig , în fața unei porți, într-o mahala, după ce, în prealabil, fusese arestat și întemnițat preț de câteva luni dintr-o vină neînsemnată, lăsându-l astfel singur pe bietul Remi.
Mâine sau poate peste câteva zile, vei ști foarte bine ce ai de făcut. Atunci va trebui să-ţi aduci aminte ce-ai simţit acum şi să te prefaci că simţi ceea ce sigur n-o să mai simţi.
La un moment dat este angajat de doamna Milligan, pentru a-l distra pe fiul ei, un băiețel suferind ce este nevoit să stea, tot timpul, culcat pe o scândură. Rémi povestește bunei doamne Milligan pățaniile lui, iar aceasta, la rândul ei, îi mărturisește cum și-a pierdut fiul, și despre eforturile depuse pentru a-l regăsi.
Într-un final neașteptat, Rémi va avea în sfârșit parte de căldura unei familii adevărate, visată de atâta vreme.
Și iată cum, de mai bine de o sută de ani, povestea micului Rémi continuă să impresioneze imaginația şi sufletele cititorilor. Având o scriitura vie, câtuşi de puţin desuetă, un ritm alert al povestirii, o îmbinare inteligentă a unui realism social, lipsită de excese, cu un sentimentalism discret, care evită melodrama, toate acestea explică, într-o mare măsură, popularitatea de care romanul lui Malot se bucură şi în zilele noastre.
Dacă trăieşti prezentul, repari trecutul şi câştigi viitorul.