La fel ca ieri, mai este doar o oră până când ziua se va încheia, însă eu simt deja o oboseală care cred că vine, în mare parte, din bombardamentul senzorial de care am avut parte astăzi. O zi care a început devreme, în Eilat, lângă malul Mării Roșii, și care a adunat atât de multe experiențe, încât acum, când încerc să le pun în ordine, îmi dau seama cât de mult am avut de absorbit.
După un mic dejun pe care l-aș numi sănătos și nicidecum copios, am plecat spre mare. Și aici începe partea aceea despre care poți povesti, dar pe care nu știu dacă o poți reda vreodată cu adevărat în cuvinte.
Am făcut snorkeling, iar ceea ce se întâmplă în momentul în care intri în apa Mării Roșii este de domeniul fantasticului. O multitudine de pești vine parcă să te întâmpine, se învârte în jurul tău, trece pe lângă tine și îți oferă un spectacol pentru care nu cred că există suficient de multe adjective. Culorile, formele, modelele de pe corpul lor sunt atât de variate și atât de spectaculoase, încât ai senzația că privești ceva ce nu poate fi real. Sunt combinații pe care nu știu câți dintre noi am putea să le reproducem nici măcar în imaginație.
Îți vine să strigi la ei, să-i chemi, să stai de vorbă cu ei, să întinzi mâna, poate-poate reușești să-i atingi puțin. Numai că nu stau. Se strecoară printre degete și dispar, pentru ca, după câteva clipe, să apară alții. E o lume în care intri pentru câteva minute și din care ieși cu sentimentul că ai fost martorul unui spectacol pe care natura îl oferă fără să ceară nimic în schimb.
A fost o zi foarte caldă și foarte bună. Soarele era deja pe fața și pe pieptul meu, și la propriu, și la figurat, iar eu am încercat să-l îmbrățișez din toate direcțiile și în toate felurile. L-am lăsat să mă cuprindă, să-mi încălzească pielea și, cumva, să-mi rămână acolo. Parcă aș fi vrut să mi-l tatuez pe corp și să-l iau cu mine în toamna în care voi intra peste o săptămână. Să am cu ce să-mi încălzesc zilele atunci când vremea va începe să se schimbe.
Am plecat de la malul mării și ne-am întors în cameră, unde am avut suficient timp pentru un duș și pentru a ne pregăti de o ședință de masaj. Se dorea a fi una relaxantă și, într-o oarecare măsură, chiar a fost. Numai că eu nu sunt tocmai adepta masajului pe care îl practică, de regulă, centrele acestea. Mie îmi place masajul medical, cel care vine să scoată tensiunea din mușchi, să mai deznoade firele încurcate, să elibereze fascia și să te facă să simți că s-a lucrat acolo unde era nevoie. Nu neapărat cel după care ai impresia că ai ieșit dintr-un butoi cu ulei.
Dar, până la urmă, și aceasta este o variantă de relaxare. Am avut o maseuză foarte atentă, care nu mi-a făcut nici bine, dar nici rău, ceea ce, în cazul meu, este deja un rezultat mulțumitor.
Ne-am întors apoi în cameră, a mai trecut ceva vreme și am plecat la masa de seară. După cină, am ieșit la o plimbare, cu gândul să mai consumăm din ceea ce mâncaserăm și să ne bucurăm de atmosfera stațiunii.
Iar Eilatul era, în seara aceasta, în toată efervescența lui.
Foarte multă lume, mult zgomot, petreceri, agitație și o foșgăială continuă în stânga și în dreapta, în sus și în jos, pe toate diagonalele posibile și imposibile. O mulțime de naționalități, limbi diferite, feluri de a fi, atitudini și mirosuri dintre cele mai diverse. Fiecare pare să-și fi adus propria lume pe această faleză.
Un lucru care mi-a atras atenția a fost cantitatea impresionantă de parfum care plutește în aer. Atât de mult parfum, încât abia ai timp să ieși dintr-un miros și intri deja în altul. Nu mai apuci să simți sarea, marea, algele și toate acele mirosuri pe care le asociezi în mod firesc cu apropierea de apă. Parcă și marea este acoperită, pentru câteva ore, de toată această agitație omenească.
Dincolo de toate acestea, Eilatul rămâne o destinație spectaculoasă. Are clădiri foarte frumoase, o infrastructură turistică bine pusă la punct și o mulțime de locuri de agrement care mustesc de oameni. Este genul acela de destinație în care fiecare găsește ceva de făcut, ceva de văzut sau pur și simplu un loc în care să se desprindă, măcar pentru câteva zile, de stresul și rutina de acasă. O poartă prin care poți evada din cotidian, chiar dacă, uneori, evadarea vine la pachet cu propriile ei forme de oboseală.
Am încheiat seara la Three Monkeys, un pub englezesc în care, atunci când am ajuns, era destul de puțină lume. Situația s-a schimbat însă într-un interval relativ scurt, iar localul a început să se anime.
Ce mi-a plăcut acolo? În primul rând, pisica. O pisică foarte prezentă, care te întâmpina și părea să fie atentă la fiecare persoană care intra sau ieșea. Avea aerul cuiva care cunoaște foarte bine locul și care își ia în serios rolul de gazdă.
Apoi, cei patru sau cinci bodyguarzi care supravegheau atent tot ce se întâmpla. I-am observat intervenind atunci când oamenii doreau să schimbe mesele, să le adune sau să le mute din locul lor, dar și atunci când cineva fuma, lucru interzis în acel spațiu. O atenție destul de neobișnuită pentru mine, mai ales că nu mă așteptam la atâta vigilență într-un pub.
De altfel, fumatul pare să fie o problemă peste tot. Slavă cerului că nu mai fumez! Am stat și i-am urmărit pe cei care supravegheau localul, felul în care scrutau încăperea și erau atenți la tot ce se petrecea. Mi s-a părut interesant acest mic spectacol paralel, desfășurat în timp ce oamenii își vedeau de conversații și de distracție.
Nu am mâncat nimic, pentru că eram deja sătulă după cină, însă am băut un pahar de bere rece, care a fost extrem de binevenit după o zi atât de caldă.
Și cam aceasta a fost ziua mea în Eilat.
Mă gândeam, în timp ce încercam să-mi adun gândurile, că vacanța și relaxarea au uneori o formă destul de paradoxală. Pleci de acasă tocmai pentru a te odihni, pentru a te desprinde de responsabilități și pentru a-ți încărca bateriile, dar ajungi seara în pat complet epuizat. De la apă, de la soare, de la mers, de la toate lucrurile pe care le-ai văzut, de la zgomot, de la oameni, de la atâtea senzații care se suprapun și se cer trăite.
Cred că nu sunt singura care simte asta. Probabil că mulți dintre cei care vin aici pentru relaxare încheie ziua cu aceeași senzație: aceea că au consumat toată energia de care dispuneau.
Dar poate că tocmai acesta este farmecul unor astfel de zile. Nu stai pe loc, nu lași timpul să treacă pe lângă tine, ci îl umpli cu experiențe. Unele te încântă, altele te obosesc, unele îți rămân în minte prin frumusețea lor, iar altele prin mici detalii pe care nici nu știai că le vei observa.
Eu iau cu mine peștii aceia incredibil de frumoși, soarele care mi-a mângâiat pielea, apa Mării Roșii și, bineînțeles, pisica de la Three Monkeys.
Iar acum, după o zi atât de plină, cred că cel mai bun lucru pe care îl pot face este să mă odihnesc.
Mâine este o altă zi, iar Eilatul mai are, cu siguranță, câteva povești de spus.
