Prima noastră întâlnire din modulul 2 alături de buburuze, s-a desfășurat într-o zi de toamnă care a început cu răcoare și obraji roșii, dar s-a deschis apoi într-o lumină caldă, blândă, numai bună de stat la povești. Iar tema săptămânii a venit ca o invitație: să vorbim despre cele cinci simțuri – despre felul în care lumea se imprimă în noi și despre cum noi, la rândul nostru, o simțim și o înțelegem.
Am avut un aliat prețios în această aventură: profesorul Astro Cat, din cartea „Astro Cat și odiseea corpului uman”, un ghid vesel și curios care transformă funcționarea corpului într-o expediție fascinantă. În paginile lui am găsit inspirată povestea simțurilor – și așa ne-am apucat să descoperim, pe rând, minunatele noastre instrumente de legătură cu lumea.
La piele, am vorbit despre cel mai mare organ al nostru, despre scutul tăcut care ne apără zi de zi. Copiii au înțeles, pe limba lor, cum o tăietură mică devine poartă pentru microbi și de ce e important să ne ocrotim pielea cu atenție, ca pe o armură.
La gură, inevitabil, vedetele au fost dinții și măselele — mici soldați albi care au nevoie de periere, de hrană potrivită și de grijă constantă. Apoi au apărut, timid și savuros, papilele gustative, care ne ajută să recunoaștem bucurii culinare, surprize sau dezamăgiri.
La năsuc, discuția nu putea ocoli subiectul preferat al copiilor: mucii. Un subiect “important”, ba chiar fascinant pentru ei. Dar dincolo de haz, am vorbit despre mirosurile care nu se văd, dar care rămân cu noi toată viața. Despre cum fiecare parfum – de ploaie, de scorțișoară, de pământ reavăn – se așază într-un album olfactiv al fiecărui copil, un album nevăzut, dar infinit de prețios.
La ochi, am descoperit sprâncene care țin transpirația și la distanță, gene care apără delicatețea din interior, pleoape care ne închid lumea și lacrimi care o eliberează. Aici a fost un moment emoționant: i-am întrebat pe copii când au plâns ultima dată. Toți au povestit despre lovituri, cuvinte urâte, supărări. Niciunul nu pomenise încă de plânsul de bucurie. Așa că le-am dăruit și această idee: că există lacrimi care apar nu doar din durere, ci și atunci când fericirea e atât de mare încât nu mai încape doar în inimă.
Apoi am vorbit și despre urechi, despre sunetele care ne conturează zilele și – surpriză pentru unii – despre rolul urechii în echilibrul corpului. Copiii au mers pe o bârnă imaginară, un dreptunghi întins pe covor, și fiecare pas a devenit o demonstrație a acestui miracol: urechea care ne ține drepți.
După partea teoretică, am trecut la partea dulce. Am pregătit împreună un mic experiment: transformarea ciocolatei în fondue. Copiii au urmărit topirea pătrățelelor cu ochi mari și curioși, înțelegând ce rol are focul, ce face căldura, cum se schimbă forma și textura. Cât timp ciocolata se lăsa topită, micuții au sortat imagini de sezon într-o fișă dedicată anotimpurilor.
Când totul a fost gata, magia s-a întâmplat: fructele au atins timid ciocolata caldă, ca un sărut mic și dulce. Marea mea bucurie a fost să văd că, din toată ciocolata, abia dacă s-a consumat o sută de grame – însă fructele au dispărut toate. Dintre toate cele mai dorite au fost căpșunile, în ciuda faptului q nici mandarinele sau bananele nu erau eu neglijat. Copiii au mâncat sănătos, cu poftă, cu simțurile treze și zâmbitoare.
Așa s-a încheiat prima întâlnire din Modulul 2: cu descoperiri, cu emoții, cu joacă și cu un strop de ciocolată. Și cu nerăbdarea de a vedea ce teme ne mai așteaptă data viitoare — pentru că fiecare întâlnire e o poveste, iar fiecare poveste începe cu un simț care se trezește.
