Peste o luna și un pic se împlinește anul de când sâmbetele mele au diminețile scăldate în culorile curcubeului. La Rainbow Land, locul unde petreci timp de calitate, am reușit să aduc în jurul meu mulți copii cu care să împart bucuria învățării și a jocului realizat într-un mod diferit. Nu am avut așteptări mari, nu mi-am făcut iluzii, doar am fost determinată ca fiecare întâlnire să fie exact așa cum îmi place mie, asemănându-se cu momentele în care făceam aceste activități cu fiii mei.
La fiecare întâlnire am pregătit materialele cu mare atenție, am ales cele mai bune variante la care am avut acces (asta după căutări asidue), am conceput scenarii interesante, captivante, care să aducă elemente de surpriză și mirare, elemente care să-i facă curioși așa alăturându-se.
Nu am avut nici o reclamă considerând că cea mai bună reclamă este cea făcută de participați, de părinții celor mici. Am considerat, ca de fiecare dată, că întâi trebuie să ofer pentru a primi mai apoi.
Cred cu tărie că nu e bine să ai un parcurs spectaculos într-un timp redus pentru că în acest fel îți setezi așteptări care nu sunt reale, viabile. Totul trebuie să fie așezat, natural, firesc așa construindu-se un concept trainic.
Mai am de lucru, mai avem de lucru pentru că la acest drum nu am pornit singură și știu că vom continua să oferim cea mai bună versiune a noastră.
Surpriza zilei de ieri a fost aceea în care doi frați, unul de 5 ani celalalt de 3 ani, au venit pentru prima dată la atelierul nostru. Interacțiunea cu ei s-a situat în cei mai buni și frumoși parametri ținând cont de faptul că eram la prima interacțiune. Nu am avut mulți participanți însă pentru mine că lucrez cu doi copii ori cu zece nu schimbă dinamica. Din contra, pot aloca mai mult timp și mă pot apleca mai atent asupra participanților. Însă pentru partenera mea, doamna care găzduiește toate aceste ateliere, acest lucru este unul care aduce tristețe. De ce vă veți întreba, poate? Pentru că nu înțelege de ce nu sunt mai mulți doritori/participanți având în vedere ce oferim. Și nu oferim puține, aici nefiindu-mi frica să rostesc asta.
La întâlnirea de ieri am făcut experimente la care cei mici au fost super atenți efectuând fiecare etapă singuri.







Rezultatele experimentelor au fost atât de diferite încât mirarea a fost pe măsură. Unde mai pui că laptele a fost de mare efect o parte fosind-o la experimente cealaltă fiind băută cu o plăcere pe măsură.



Apoi s-a trecut la completarea unor fișe, alese după nivelul de vârstă. De asemenea s-a decupat și colorat, pictura pe canvas respectând culorile a câștigând detașat.




Am cântat, ne-am mișcat, am dialogat atât cât a fost nevoie. Cu zâmbetul pe buze, curaj și încredere, fericire.

Continuăm!