Despre insecte se dezbate în această săptămână la grupă Fluturașilor iar asta chiar e foarte interesant și incitant pentru că minusculele creaturi cu 3 perechi de picioare au niște vieți demne de urmat.
Începi prin a le spune că toate insectele au 6 picioare și cele mai multe dintre ele pot sa zboară. Nu uiți să punctezi faptul că insectele au o singură pereche de aripi însă sunt care au și două, buburuza fiind una dintre ele.
Ajungi la corpul insectei și acolo spui că el este format din trei părți: un cap în partea din față, un torace la mijloc și un abdomen în partea din spate. Aduci apoi în atenția lor ochii iar aici amintești că insectele au doi ochi cu care pot vedea de jur împrejur. Numai că, ce să vezi, păianjenul are mai mulți adică câte 2 rânduri de câte 4 ochi, adică 8 în total.
Și așa intră păianjenul în poveste cu multitudinea lui de picioare și cu atâția ochi. Ca să fie mai interesat am oferit copiilor niște păianjeni care în întuneric luminează, senzația fiind una aparte. Fericită că aveam ascunși în coșurile mele atâția păianjeni câți copii erau, fiecare plecând acasă cu el.
Nu poți vorbi despre insecte fără sa pomenești de ciclul lor de viață unul foarte elaborat și fascinant. Pentru asta am provocat copiii la un joc, evident după ce am explicat ce cuprinde acest ciclu, cum se numesc transformările și la ce anume se ajunge la final. Insectele depun ouă. Fluturele își depune ouăle pe o plantă pe care o vor mânca puii și își ia zborul înainte ca aceștia să iasă din ou. Din fiecare ou iese o omida. Ea mănâncă mult și crește repede. Apoi omida se transformă în crisalidă. Când aceasta se a deschide, dinăuntru va ieși un fluture.

Pentru joc am pregătit trei planșe cu ciclul de viață a unor insecte. Furnica, fluturele și gândacul au fost protagoniștii copiii trebuind a pune cartonașele cu etapele acestui ciclu în ordinea corespunzătoare. Toți, fără excepție, au făcut acest exercițiu.
Puteau lipsi insectele adevărate? Nu, nu puteau, și aici neîntâmpinând nici un refuz în a le studia și analiza cu lupa.
Povestea zilei s-a numit Victoras greieraș, o poveste despre un greiere care nu are casă, prietenii primindu-l pentru a-i înveseli. Doar că atunci când greierele se îmbolnăvește și nu mai poate cânta nimeni nu i-a mai deschis ușa, cu o excepție. O poveste antrenantă, cu multe cuvinte noi – bocceluță, pomană, apetisant, rulotă, chirie – dar și multe de luat aminte.

După asta am făcut o fișă unde s-a reconstituit un fluturaș unind punctele și s-a colorat.

Un joc în care insectele care zboară și cele care nu zboară au așteptat a fi puse la locul potrivit. Și aici a venit fiecare pentru că asta-si doresc copiii cel mai mult, lucrul individual.
Multe au rămas în așteptare însă mai sunt zile, avem timp. Spor la jucat și învățat!