Prima
La Lidl este o angajată care după ce te întreabă dacă ai aplicația pe telefon și spui că nu, suma cumpărăturilor o trece altor clienți, introducând niște numere de telefon de pe o hârtiuță pe care o are lângă casă. Nu e prima dată când o văd că face asta și ce mă deranjează este sfidarea pe care o arată celor din jur. O dată, niște ucrainieni au făcut cumpărături de câteva mii de lei și când a aflat că nu au aplicația, a inițiat un dialog cu o colegă (în casca pe care o avea pusă pe cap) dialog care a fost auzit de cei care erau la rând. Astăzi iar am asistat la o așa manevră mirarea mea persistând.
A doua
Nu am cumpărat încă bradul pentru că nu am avut timpul necesar, pentru că dacă aș fi avut chef mi-aș fi făcut timp. E ceva ce nu intra în atribuțiunile mele și de aceea acum am acest disconfort major. Sunt prea multe (de fapt toate) care îmi revin mie spre rezolvare, neputând apela la nimeni, neinteresând pe nimeni. Săptămâna trecută muuultă bătaie de cap am avut cu mașina (cu care nu am terminat încă) acum sosind rândul bradului.
Mă voi mobiliza să rezolv și asta pentru că nu vreau să rămânem fără brad. Ar fi prea din cale-afară mai ales că spiritul sărbătorilor există deja, Mario auzindu-se din nou, ca de mulți ani încoace. Iar eu ador fondul sonor al acestui joc pe care Luca-l joacă într-un mare fel.
Tot în spiritul sărbătorilor a apărut și Kevin, cel care face parte din multe familii de la noi, nedorind a-l urmări integral însă de ciupit câteva secvențe tot voi ciupi, de dragul anilor trecuți.
A treia
Am mai adunat din rețetele medicale și hârtiile soțului meu plănuind a le arunca pe cele care se califică numai că mai apar tot soiul de chestii care îmi spun că încă nu e momentul să o fac. Am parte de surprize, felurite, toate ținându-mă într-o zonă specială.
Care zonă?
The Twilight Zone.
