Acum nouă ani scriam câteva rânduri de care nu ai cum să nu-ți amintești. Eu una, am rămas cu ochii ridicați către cer și cu sufletul plin de speranță că totul se va aranja de așa natură ca tu să poți gestiona. Eram atât de încrezătoare în ceea ce am sădit și clădit încât singurul regret care mă încerca era că nu sunt acolo cu tine la acest nou început.
Ți-am respectat dorința pentru că am considerat că așa e mai bine pentru amândoi, iar acum, privind în urmă știu că n-am greșit însă n-am uitat nimic din ce-am simțit.
În cei nouă ani care s-au scurs de când ai plecat de acasă unul l-ai petrecut în Statele Unite, loc în care mereu ți-ai dorit să ajungi. Te-ai descurcat și acolo, cum nu se poate mai onorabil, însă unele dintre gândurile tale au suferit modificări.
Te-ai reîntors în Marea Britanie unde ai terminat studiile și ai făcut și un master, pandemia încurcându-ți planurile pe care le aveai, odată cu tine o lume întreagă a fost bulversată de ce avea să se întâmple. Și de data asta te-ai descurcat, prețul plătit cu adevărat fiind știut doar de tine, însă eu ți-am fost alături mereu, cum am putut și priceput încercând dacă nu să fiu de ajutor măcar să nu încurc mai tare.
Acum ai ajuns într-un moment pe care eu îl consider foarte important în economia demersului tău pentru că arată o sumă de calități pe care le ai, determinarea, perseverența de care ai dat dovadă. Faptul că din această zi ești și cetățean britanic schimbă datele problemei, e adevărat că nu radical însă în unele locuri da, unde chiar ar fi fost mult mai greu de răzbit doar ca cetățean român. Pentru toate astea te felicit, din adâncul sufletului și-ți doresc să intri în cât mai multe visuri de-ale tale. Și dacă mă voi regăsi și eu pe acolo, cu atât mai frumos va fi pentru amândoi, sper. Te iubesc și sunt atât de fericită de reușita ta!
