machetedidactice.com

La prima întâlnire din 2023 am vrut o îmbrățișare

Gândeam că nu se mai terminau toate zilele astea libere și toată petrecania de final și început de an așa de nerăbdătoare eram în a mă întâlni cu Fluturașii. Apoi au sosit veștile cu nebunia de virusuri care nu știu cum fac dar se tot diversifică și amestecă de nu le mai dă nimeni de hac.
După ce luna decembrie a anului trecut a fost plină de bubițe, spermanțete și partide de tuse întinse pe atâtea octave de acopereau întreaga gamă care alcătuiește un cor, iată că nici ianuarie nu se arată prea prietenos din acest punct de vedere. Trebuie totuși să recunosc faptul că n-a avut încă putere să decimeze efectivul de preșcolari. Până acum, dar ce urmează nu am de unde ști, nefiind vreo clarvăzătoare ori mai știu eu ce ghicitoare în stele. Pot spera ca divinitatea să le așeze așa cum e mai bine, putându-ne întâlni în formulă completă de atâtea ori cât am stabilit în agendă.
Pentru prima întâlnire cu ei m-am pregătit cum am știut mai bine, ori mai bine zis cum am avut inspirația și povestea în care am intrat ne-a dus într-un ținut rece, plin de zăpadă și gheață, voie bună, râsete și ghidușii.
Vreau o îmbrățișare! a fost perfectă pentru că am știu că va merge la inima copiilor ei interacționând așa cum se cuvine pentru a petrece clipe constructive de învățare ori consolidare prin joc.
Am avut ouțe pentru fiecare preșcolar, secvențele ce s-au înlănțuit pentru a forma povestea cerând așa ceva.

Povestea pinguinului este una perfectă pentru o grupă mică,  pe care o consider extrem de ofertantă, prin paleta de subiecte pe care le încorporează tu doar trebuind a le îmbrăca în haine/abordări potrivite și a le încorpora în procesul de învățare într-o logică coerentă. una care face parte din aceeași serie cu Ajută-mă să zbor! despre care am scris aici. Pentru că am văzut ce reacție au avut copiii la întâlnirile precedente, am gândit că e benefic să continui cu acest gen de povești cu toate că atmosfera de afară nu m-a ajutat în această direcție, dar prognoza spune că pe final de săptămână decorul va fi diferit. Înregistrarea poveștii o puteți asculta mai jos.

De data aceasta pinguinul a primit câteva nume năstrușnice auzindu-se Kevin (nu e greu de intuit de unde vine), Pufosul dar și Cornel, David, Alex ori Tata.

E o plăcere să lucrezi cu acești copii pe care am ajuns să-i cunosc destul de bine, măcar nu le mai încurc numele, lucru care pe unii dintre ei îi deranja. Cu mici excepții, verbalizează bine și corect, având grijă a explica noile cuvinte ce se aud în poveștile noastre, a le bate din palme (adică despărți în silabe) a face tot soiul de asemănări și deosebiri și a forma propoziții scurte.

Odată secvența de limbă și comunicare consumată am trecut la o activitate matematică, adunând și scăzând până la trei în fel și chip. De ajutor mi-au fost patru pinguini, de la 0 la 3 și un banc de pești multicolori. M-am legat și de culori pentru a elimina o parte din dificultatea pe care o întâlnești unii dintre ei. Fiecare copil a venit la flip-chart de cel puțin trei ori, acest lucru fiind posibil pentru că au fost prezenți doar zece.

Finalul a aparținut unui craft cu bucurie, implicare, interes și voie bună. Zău! Chiar așa a fost.

Sănătate multă micuților și aștept o revedere cât mai curând cu putință.

Când am plecat de la întâlnire, iată ce mi-a ieșit în cale, chiar în fața grădiniței.

Lasă un răspuns

%d