Mi- dor de tine a tot cântat astăzi trupa Vunk la mine-n suflet. Am plecat într-o călătorie prin viața mea făcând niște halte în gări în care realizez acum că dacă aș fi zăbovit mai mult atunci, viața mea ar fi fost altfel. Poate, ar fi fost. Evident că Biblioteca de la miezul nopții mi s-a perindat, și ea, în incursiunea mea în trecut așa cum nu am putut omite Cum să oprești timpul tot de același autor. O fi fost ziua lui de a scos capul din noianul de cărți bifate ca fiind citite care s-au adunat și care au acest subiect. Ce fericire!
Mi-e dor de tine și cam asta e
Nu pot să te uit și habar n-am de ce se aude iar și iar, dar chiar și așa nu am ajuns la o saturație. Pentru că este o zi dintr-acelea în care regretele țipă atât de tare că oricât mă strădui să le ignor răzbat prin tot și toate. Am scos la înaintare artileria grea alcătuită din imagini la malul mării, ori a pădurilor în chinul facerii în toiul primăverii atunci când e vremea exploziilor, a mugurilor evident! că doar nu a obuzelor. Am apelat chiar și la răsărituri/apusuri, dansul prin ploaie într-un amurg văratic, freamătul resimțit la clubul de lectură însă fără nici un efect. Din contra.
Mă lupt cu același dor… aici nu am vrut să amestec băieții pentru că ei nu au ce căuta în povestea asta. Trebuie să am și eu poveștile mele, doar ale mele ca să rămân, cumva, întreagă la cap cu toate că nici asta nu reprezintă o garanție.
Vom sta dezbrăcați, ascultând niște jazz
Oftând „Te iubesc”, dar nu azi. … niște jazz pe care l-am mai ascultat de atâtea ori, pe care l-am căutat din nou și reascultat. E bine de încercat și alte acorduri, pentru sănătatea minții. Scenariile care se țes pe aceste note muzicale trebuie să și le facă fiecare pentru că în afară de acorduri care sunt la fel, restul diferă, totul diferă.
