machetedidactice.com

De Ziua Educației frumoase aduceri aminte din perioada școlărească

Educația nu măsoară cât de mult ai memorat sau cât de multe știi, educația reprezintă capacitatea de a face diferența între lucrurile pe care le știi și cele pe care nu le știi. (Anatole France)

Nu-mi aduc aminte să fi sărbătorit vreodată, atunci când eram elevă, așa ceva. Însă au trecut atât de mulți ani că nici nu-i de mirare!

De doamnele educatoare nu-mi amintesc nimic, mama povestindu-mi că nu-mi plăcea la grădiniță și că perioada petrecută de mine acolo a fost extrem de scurtă. Totuși o figură se conturează în memoria mea, cea a doamnei de franceză, o femeie mare și blajină, cu o piele extrem de albă, voce melodioasă și un calm aparte.

La școală am avut norocul de a avea o învățătoare extraordinară, doamna Natalia Onofriescu. Învățătoarea a rămas la fel de vie în memoria mea, o doamnă de excepție, calmă, cu zâmbetul pe față, elegantă și cu un aer care nu prea bătea cu regimul în care-și desfășura activitatea. Am avut momente, atunci când băieții mei erau școlari, în care mi-o reaminteam zilnic.

În ciclul gimnazial am avut un domn la limba română, profesorul Sofia Theodor, de care, la fel, îmi amintesc destul de des cu bucurie și considerație. Au fost câteva secvențe în care el și-a ieșit din pepeni acționând complet diferit de colegii lui. Era un tip care vorbea cu jumătate de gură, nu avea o statură impozantă însă era elegant, un miros de alcool împletit cu parfum care crea o aromă inconfundabilă. Nu am nici o fotografie cu el așa cum nu am din acea perioadă instantanee pentru aduceri aminte, cât despre liceu, singurele fotografii sunt de la petrecerile la care mergeam, celebrele majorate ori ceaiuri ceva complet diferit de ceea ce se numește petrecere în ziua de astăzi.

La liceu, doamna de limba română a reprezentat o minune de dascăl, prin modul în care ne aborda, cunoștințele dumneaei dezvăluind o cititoare împătimită. Sunt fericită să o mai întâlnesc din când în când, dialogurile fiind la fel de spumoase și incitante ca de fiecare dată.

Mai apoi, am avut bucuria să colaborez cu dascălii băieților mei, mulți dintre ei oameni de calitate, serioși și dedicați, onești și empatici, care și-au pus amprenta asupra evoluției lor. Pot uita de doamna profesoară de engleză, Cornelia Alionte ori de doamna de pian, Smaranda Dochia? De doamna învățătoare Adriana Negre ori de doamna de teorie și solfegii, doamna Tudoraș. Nu, nu pot și nici nu vreau!

În dragostea mea pentru copii în joaca și învățul împreună am întâlnit oameni cu har fără de care acest proces anevoios nu ar putea avea rezultatele dorite iar pe ei trebuie să-i respectăm, protejăm, ajutăm.

Trebuie să te duci la școală. Trebuie. Trebuie să te duci la liceu. Trebuie să-ți iei o diplomă. Pentru că educația este singurul lucru pe care nimeni nu-l va putea lua înapoi de la tine. Iar asta merita această investiție. (Michelle Obama.)

La mulți ani și părinților ori acelora care educă în orice formă pentru că educația poate avea loc peste tot, indiferent de cadru, vârstă ori pătură socială!

La mulți ani de Ziua Educației!

(sursa foto: aici)

Lasă un răspuns