Știți cum e când pleci de acasă într-o deplasare mai lungă, nu cu mașina să pui în portbagaj tot soiul de plase și genți și tot sortezi și alegi pentru că trebuie să te încadrezi într-un anumit număr de kilograme iar când ajungi să constați că nu e ce trebuia să fie?
Ei, așa am pățit eu de data aceasta, pentru că nu am mai venit niciodată în Marea Britanie vara și nu am pus în calcul faptul că aici nu este vara pe care o știu eu de acasă ci un altfel de anotimp călduros care e ploios și friguros. Nu am nici un hanorac ci doar o jachetă, dar am tricouri cu mânecă scurtă în surplus. Am două perechi de pantaloni de vară și vreo două fuste și mai mulți papucei pentru vreme însorită. Noroc cu adidașii cu care am venit pe avion și că Luca stă mai bine la acest capitol, la el fiind mai inspirată.
În fine, la cât a plouat aici și la cât sunt eu de friguroasă ar fi mers hainele de pe la finalul primăverii, însă m-am descurcat cum am putut. S-ar ivi o întrebare: nu ai putut să-ți iei haine, dar după aceea ar veni tare repede răspunsul că Nu! pentru că nu pentru asta am venit și nu acesta ar fi motivul real ci altul lesne de înțeles. Lira a ajuns la 6 lei fără câțiva bănuți și e destul de greu de gestionat capitolul cu șopingul.
Nici nu mai contează cu ce te îmbraci de vreme ce nu se uită nimeni la tine, eu observând ținute greu de descris d-apoi de purtat. Oricum, strada este fascinantă aici iar eu sunt numai cu ochi și urechi atât de mult îmi place ce văd în jurul meu. Suntem atât de diferiți în atât de multe puncte de vedere că nu ai rămâne indiferent la ce se petrece în jurul tău. E un conglomerat de figuri, nații, limbi, atitudini, arome că merită experiența din plin.
Revenind la ziua cu numărul șase, a fost una a kilometrilor mulți, cu străduțe descoperite și admirate, cu locuri în care ți-ai dori să te oprești și să nu mai pleci niciodată. Sunt fascinată de ce văd și chiar dacă o parte dintre ele nu-mi sunt străine, tot mă bucur mirându-mă atunci când le reîntâlnesc, redescopăr.
De ce ei pot și noi nu?
Mi-am pus întrebarea asta la fiecare două străzi parcurse!
De ce ei au o rigurozitate chiar și atunci când nu-i vede nimeni și noi ne tot fofilăm? Na, bine, nu toți, dar marea majoritate.
De ce pot merge cu câinii la plimbare în parc și pot aduna mizeriile pe care aceștia le fac fără a-i pândi nimeni pe la colțuri?
De nenumărate ori am rugat proprietarii de căței din zona mea românească, evident, să adune rahatul propriilor câini pentru că m-am săturat de câte ori i-am adus în casă și ei se fac că nu aud, bașca o parte mai și pufnesc. Probabil va mai dura mult timp până vom înțelege că tot ceea ce facem este pentru noi și binele comunității în care trăim și că fiecare contribuie, atât cât ține de pătrățica lui pentru un bine comun.
Revenind la această zi, am parcurs mulți kilometri într-un oraș care s-a dovedit a fi mai aglomerat decât speram, așa fiind necesară, în unele momente, purtarea măștii. Da, că tot veni vorba de mască au sosit și rezultatele testelor din ziua doi și pentru ca totul să fie cu ceva emoții, seara mail a clipocit doar pentru Luca, el fiind negativ, eu primind rezultatul a doua zi, suficient cât să-mi frământ mai mult decât era cazul creierii.
Multă lume, prea multă lume într-un orășel mic dar fascinant, vechi de când lumea, însă așa cum suntem noi fascinați și curioși, așa sunt și alții. Nu ne-a rămas decât să ne ferim, cât s-a putut, să purtăm mască și… cam atât.
În Castle Park nu am avut acces la păsări pentru că se monta nu știu ce scenă, dar am putut zăbovi la veverițe, mai ales că de această dată am venit pregătiți.
Gândindu-mă la cum arată parcurile de la noi, am avut un sentiment de regret că nu se poate să ne bucurăm și noi de atâta culoare și arome și de locuri în care să-ți poți trage sufletul, măcar la final de săptămână după atâta alergătură.
Poți să stai pe iarbă, fără probleme, să iei o gustare iar cei mici să tragă un pui de somn, pentru asta este parcul nu să citești atenționări cu „Nu călcați iarba!” ori mai știu eu ce alte inepții.
Am plecat, ca de fiecare dată cu speranța că se va întâmpla și la noi, odată, așa ceva și vom beneficia și noi de asemenea locuri de agrement. Următoarea oprire a fost la o librărie, Waterstones, acolo altă oază de frumos și dichis.
Am zăbovit, cât am dorit și până ne-am hotărât ce anume putem să cumpărăm, după care am plecat. Pentru că unora dintre noi le era foame și pentru că ne-a ieșit în cale ceva ce doar în mediul virtual a fost văzut, ne-am oprit la Five Guys. Dacă mă întrebați pe mine, nimic spectaculos, însă Luca v-ar spune altceva.
Cum spuneam, a fost o zi a kilometrilor mulți, a ochilor căscați și urechilor ciulite, dar așa trebuie să fie. Ne-am dorit prea mult să ajungem aici ca să ne mai plângem de ceva. Periplul nostru britanic continuă.
