machetedidactice.com

Ghirlande anotimpuri

Uite că a venit momentul în care să reprezint anotimpurile sub forma unor ghirlande. În ciuda faptului că poate părea foarte ușor și că se fac repede, vreau să spun că nu este așa. Pictarea lor în întregime, acoperirea cu praf de sclipici, montarea șnururilor de mătase a necesitat mult timp, răbdare și migală. E ceva ce mie nu-mi lipsește, cu atât mai mult că doamna cu care am vorbit este o persoană pe care, la un moment dat, voi dori a o îmbrățișa la propriu. Are ceva special, de la ton la atitudine, ce nu ar trebui să lipsească nici unui dascăl.

A fost un proiect la care am lucrat multe zile, mai multe decât am anticipat, dar asta a fost și din cauza faptului că numărul elementelor a fost de ordinul zecilor. Mi-ar fi plăcut ca toate piesele de la laleaua primăverii la îngerașul sărbătorilor să spună povestea gândurilor mele, cele care au însoțit migala. Și am călătorit în multe locuri iar atunci când mă prindea oboseala mă opream puțin în campusul Universitații de la Essex, acolo unde știam că pot să-mi încarc bateriile și ostoiesc dorul. Între două culori mai poposeam puțin în brațele lui Luca, cel care are puterea de a mă îmbrățișa cu patru mâini.

Am rememorat anotimpurile prin care am trecut până aici, atunci când copiii erau mici iar eu tânără și încrezătoare, netemătoare și optimistă până la infinit.

Lalele acestea seamănă cu niște săgeți gata să zboare cât mai sus. Narcisele sunt atât de delicate și parfumate, diafane și grațioase.

Fluturii și florile mă trimit pe tăpșanul verilor mele, ale mele și ale băieților, ale lecturilor neprețuite și atâtor amintiri care sunt așezate în albumele existenței mele.

Frunzele toamnei simbolizează cea mai frumoasă moarte, una pentru a renaște. Cum să mai complimentez eu merele date în pârg și pere zemoase. Iami!

Fulgii de zăpadă, pudrați cu praf de stele, sunt îndulciți de gingerbread man, au șoșoni în piciorușe și îngerași pe umăr.

 

Și după ce toate elementele au fost terminate, le-am adunat în ghirlande. Pentru a putea fi prinse mai ușor pe perete, în capătul fiecărei ghirlande am pus o bilă.

 

   

Minunată perioadă!

Lasă un răspuns

%d