„Luka și Focul Vieții” de Salman Rushdie

Povestirile pe care adulții le inventează pentru copii – indiferent dacă sunt concepute ca divertisment, diversiune, educație, tămăduitoare sau altele amestecate – vin cu o ironie dramatică încorporată. Nu numai că povestitorul are controlul total asupra narațiunii, cum se desfășoară și când se termină, dar el stabilește și care este granița între realitate și ficțiune. Acest tip de cunoaștere, așa cum sugerează Salman Rushdie în această poveste fascinantă și fantastică, își pierde strălucirea dacă nu mai credeți în povestirile pe care le spuneți; moment în care o întoarcere în copilarie ar putea fi exact ceea ce aveți nevoie.
„Luka și focul vieții” vine la 20 de ani după „Harun și Marea de Povești” o poveste care nouă ne-a mers la suflet și despre care am scris mai pe larg atunci când am citit-o.

„Harun și Marea de Povești”/„Haroun and the Sea of Stories” Salman Rusdie

Atunci, povestea a fost scrisă la cererea fiului cel mare al lui Rushdie, Zafar, care l-a rugat să scrie ceva ce le-ar putea plăcea copiilor. „Luka și Focul Vieții” este continuarea acelei povești, ea fiind scrisă pentru fiul cel mic al scriitorului, Milan.

(sursa foto: the guardian)

Cred că Luca a îndrăgit mult continuarea pentru că sunt multe asemănări în viețile noastre. Luka din poveste este fratele mai mic al lui Harun, un copil născut târziu, poate pentru a aduce vremurile bune înapoi. Dar când Luka împlinește 12 ani, tatăl său, Rashid Khalifa, cunoscut și ca Șahul de Blah, pare să cedeze trecerii timpului nu numai fizic ci și imaginativ. Astfel, el cade într-un fel de somn din care nu se mai poate trezi, în urma unui blestem. În ciuda intervenției medicilor, starea tatălui se înrăutățește fără a ști nimeni care este cauza. Medicii îl conectează la perfuzii pentru că nu mai putea mânca și bea, astfel riscând să moară de inaniție. Misterul este elucidat în momentul în care Luka găsește o punguță în interiorul căreia se află un  sul de hârtie pe care scrie:

„Copil sinistru cu gură spurcată”, spunea mesajul, „vrăjitoraș dezgustător, chiar ți-ai imaginat că n-o să fac nimic ca să mă răzbun pentru ce mi-ai făcut tu mie? Ai crezut, vraci minuscul și infect, că nu pot să-ți fac mult mai mult rău decât mi-ai făcut tu mie? Ai fost chiar atât de încrezut, atât de nătărău, jalnic, afurisitor de-un cot ce ești, încât să-ți închipui că ești singurul magician din oraș? Solomonar pigmeu și incompetent, dacă azvârli cu asemenea blesteme pe care nu le poți controla, ele or să se întoarcă să te plesnească în plină figură. Sau, de data aceasta, printr-o răzbunare și mai satisfăcătoare, să distrugă pe cineva care ți-e drag”. (pagina 29)

Luka ajunge să-l cunoască pe Tatanonimul, cel care are glasul și gesturile tatălui său și alături de care pornește într-o misiune îndrăzneață în Lumea Magiei hotărât să aducă Focul Vieții, cel care-l poate salva pe tatăl său.

Luka, practic, intră într-un joc asemenea celor pe care le joacă astăzi copiii (Luca a recunoscut mulți termeni și situații care mie nu-mi erau familiare). Într-un peisaj fabulos minunat și plin de viață, de figuri și locuri alegorice, Luka se mișcă repede între mitologie și lumea contemporană; se întâlnește cu tot felul de zei și zeițe, trebuind a se supune legilor jocului video, urmărind cu atenție numărul de „vieți” pe care le-a lăsat și încercând să-și salveze progresul prin diferite nivele. Există niște termeni pe care copiii din ziua de astăzi îi vor recunoaște și citi cu mare pasiune, intrând mai bine în povestea de față.

În fața lui se scurgea Prezentul, strălucitor, fermecător, și era atât de vrăjit de ceea ce vedea că nu-l observă pe Moșneagul din Râu până ce individul cu barbă lungă ajunsese chiar în fața lui, ținând în mâini un Terminator – un enorm dezintegrator științifico-fantastic, cu care îl împușcă direct în figură.
BBBUUUUUMMM!
Ce interesant că încă mai pot gând, se gândi Luka în timp ce se dezintegra într-un milion de bucățele strălucitoare. Nu-i trecuse niciodată prin minte că ai putea gândi când tocmai ai fost făcut bucățele de un uriaș dezintegrator științifico-fantastic. Iar acum milionul de bucățele strălucitoare se adună cumva într-o grămăjoară, în timp ce ursul Cuțu și cuțu Ursu boceau neconsolați lângă ea, după care milionul de bucățele începu să se recompună, făcând niște sunete ca niște scobitori, și apoi, puf!, iată-l întreg din nou, stând lângă Tatanonimul, care părea amuzat, în vreme ce din Moșneagul din Râu nu se mai vedea nici o urmă.
– Din fericire pentru tine, zise Tatanonimul gânditor, ți-am dat câteva vieți din oficiu la start. Ai face bine să mai acumulezi câteva înainte să se întoarcă și ai face bine să te hotărăști și ce-o să faci cu el. E un bătrân țâfnos, dar se poate scăpa de el. Știi tu cum merg lucrurile. (pagina 59)

Paralelele dintre căutarea tradițională și cultura modernă a jocurilor sunt exploatate amuzant, dar autorul are și provocări mai grele. Într-o excepțional joc de cuvinte și niște glume măiastru ticluite, el explorează, de asemenea, contururile complexe și în schimbare ale relațiilor tată-fiu iar situații din lumea reală sunt băgate în povestire într-un mod aparte.

De asemenea, se oprește, destul de devreme în roman, să modifice un episod satiric, chiar dacă este destul de simplu de decodat, deoarece Luka se luptă prin Respectoratul lui I, o țară locuită de șobolani uriași, unde toată lumea se abate și vizitatorii sunt avertizați să-și amintească bunele maniere.

La un moment dat, Luka ajunge să aibă 999 de vieți și te gândești că nimic nu i se mai poate întâmpla, dar el continuă să treacă prin provocări care-i mănâncă vieți cu sutele, la o încercare.
Pentru a-și salva tatăl, Luka trebuie să găsească Focul Vieții, acesta aflându-se la capătul Răului Timpului. Nostimă este și partea în care are loc un concurs de ghicitori, joc pe care Luka-l juca adesea cu tatăl său și pe care este sigur că nu are cum să-l piardă.

– Nici tata nu și-a putut aminti niciodată răspunsul, zise el. Iar aceasta este Lumea Magică a tatălui meu și tu ești Amatorul de Ghicitori născocit de el. Așa că n-ai cum să știi ceea ce el nu-și amintește. Iar acum tu și Sfinxul veți avea aceeași soartă.
– Permistrugere, șopti Moșneagul din Râu. Da. Așa e corect. (pagina 67)

Puteți intra într-o lume magică, în care limba scriitorului este minunată, cu multe cuvinte compuse pline de tâlc: Tatanonimul, Insultana de Zel, Respectosoldații, Respectorat. etc, iar cititorul român, cel necunoscător de limbă engleză, trebuie să mulțumească traducătoarei Dana Crăciun care a facilitat această întâlnire.

Sper să îndrăgiți povestea în care există o relație atât de armonioasă între tată și fiu (așa cum există o legătură extrem de armonioasă și în ceea ce ne privește doar că ea este între mamă și fiu) în egală măsură cu noi, sau poate cine știe, mai mult.

Poate veți dori să urmăriți și această înregistrare, acolo unde autorul citește fragmente din cartea lui, dar dă și detalii interesante despre cum a apărut cartea, ce surse l-au inspirat și care sunt semnificațiile personajelor..

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: