Ar fi timpul să învățăm (ceva) gramatică

Din cauza discursului public, prestat de o parte din cei aflați la cârma țării, alterat din punct de vedere gramatical până la limita suportabilității, am ajuns să ne întrebăm cum anume a fost posibil așa ceva, dar și să ne aplecăm mai mult peste această materie, deloc ușoară.

Și așa am pornit pe urmele gramaticii, dorind să vă reamintesc cum a apărut, ajungând la Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (1780), scrisă de Samuil Micu şi de Gh. Şincai, cea care este unanim recunoscută de cercetători, pentru valoarea sa, precum și pentru importanța ei în constituirea limbii române literare.

Rolul gramaticii semnate de Micu-Şincai este susţinut de cei mai mulţi lingvişti, aceasta fiind considerată „prima gramatică adevărată a limbii noastre”.

Din mai multe motive, Samuil Micu şi de Gh. Şincai au ales să scrie gramatica aceasta în limba latină; mai întâi pentru că era forma cea mai sigură de evidenţiere a originii latine a limbii noastre, apoi pentru că latina era limbă ştiinţifică internaţională, ceea ce permitea cercetătorilor străini să cunoască limba română. Un alt motiv era reprezentat de faptul că structura morfologică şi sintactică a limbii latine fusese deja studiată, iar terminologia gramaticală în limba latină era creată. De aceea, Micu şi Şincai au evitat diferitele probleme ce ar fi putut să apară; folosirea limbii latine impunea scrierea cu grafeme latineşti, acesta fiind o altă formă de demonstrare a apropierii între limba română şi cea latină. Scrierea cu caractere latineşti, precum şi folosirea termenilor de origine latină (spre deosebire de lucrările anterioare, când nomenclatura slavonă făcea de multe ori greoaie înţelegerea textului) sunt semne clare de modernitate.

Ca la apariția oricărei lucrări, au fost și contestatari care au reproșat autorilor că au preluat alfabetul limbii latine, ignorând că în limba română existau unele sunete care nu aveau corespondent grafic latinesc. De aceea, soluţia adoptată nu a fost aceea de creare de grafeme care să noteze modul de pronunţare românesc, ci forţarea corpului fonetic al cuvintelor româneşti după grafemele latine.

Gramatica lui Samuil Micu are meritul de a fi propus primele reguli fonetice din limba română, atrăgând, totodată, atenţia străinilor asupra poporului nostru. Iată ce spunea Iorgu Iordan despre importanța Elementelor lui Micu: „Cu toate lipsurile ei, gramatica lui Micu trebuie socotită ca o realizare vrednică de atenţie, şi nu numai pentru vremea în care a apărut. Pe lângă faptul că este prima gramatică tipărită a limbii noastre, ea are meritul de a fi servit multor străini, cunoscători ai limbii latine, să înveţe româneşte şi mai ales să-şi dea seama de originea latină a limbii noastre.’’

Gramatica lui Samuil Micu şi de Gh. Şincai a fost redactată în secolul al XVIII-lea, aşadar în plină epocă iluministă. Mobilul redactării ei, aşa cum reiese din prefața cărții, l-a constituit demonstrarea originii nobile a limbii române (sau a limbii daco-romane, aşa cum o numeşte Micu), act imperativ în contextul folosirii în ţările române a unei limbi şi a unei grafii străine de specificul celei naţionale.

În 1805 Gh. Şincai sintetiza foarte clar crezul latinist: „În Gramatica noastră daco-romană ne-am străduit a demonstra în tot felul formarea limbii române din latină şi, totodată, pe cei ce cunosc bine latina să-i învăţăm româna printr-o metodă mult mai uşoară şi pe o cale mai scurtă.”

Este imperios necesar să continuăm acest demers început acum câteva secole, în ciuda curentului actual – pentru că niciodată nu e târziu pentru a îndrepta ceva. Ține de fiecare în parte și de determinarea noastră.

(sursa foto: tiparituriromanesti.wordpress.com)

Articol apărut în revista online Literatura de azi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: