Am revenit la cifre. Dacă de-a lungul timpului acest exercițiu a fost făcut de mai multă lume acum a venit rândul unor personaje noi să intre în galerie.
Prima dintre variante o puteți vedea mai jos.
Mai apoi, inimoșii au socotit.
Cei de la 1 la 5 au fost făcuți la începuturile mele în această îndeletnicire pentru ca ceilalți, până la zece, să fie confecționați anul trecut. Oricum, în ceea ce mă privește, diferența este vizibilă, aici referindu-mă la execuție dar și la materialele folosite.
Au venit, pe urmă, niște cifre uriașe, în egală măsură dragi.
Dacă vă gândeți că niște gărgărițe nu pot număra, v-ați înșelat! 🙂
Au mai prins contur și altfel, așa cum lesne se vede mai jos.
Iar acum, ultimii intrați în galerie, sunt ștrumfii. Micuți, de 30 de centimetri, dar frumoși foc!
Numărul 1 duce o prăjitură.
Numărul 2 are grijă de două floricele.
Numărul 3 este o fetiță elegantă ce poartă la gât, mânuță și pălăriuță trei elemente care o fac cochetă.
Numărul 4 este un iscusit trompetist.
Iar numărul 5 pleacă la petrecere ducând cinci baloane, cum altfel.
Așa mărunți cum sunt, mi-s dragi. Foarte dragi! Asta nu înseamnă că nu aștept următoarele provocări.