De când e lumea și pământul animozități între membrii unei anumite bresle au existat. Cum e firesc, nu toți cei care o formează sunt potriviți pentru a face parte din ea, dar așa s-au așezat lucrurile și ei au ajuns să facă parte din ea.
Când eram eu copil, liceele pedagogice și sanitare erau licee la care râvneau mulți să ajungă, aceste unități de învățământ fiind în număr redus, doar în orașele mari (de obicei reședințele de județ) putându-le găsi. Cursurile durau cinci ani, erau probe eliminatorii se făcea practică, multă practică și marea majoritate a celor care terminau avea alura de dascăl.
După revoluție, aceste licee au dispărut permițând apariția unei breșe în formarea cadrelor de specialitate care astăzi se vede nepermis de tare.
Stăteam de vorbă cu o doamnă director de grădiniță, din partea opusă a țării, care-mi spunea că educatoarele care sunt acum la ele în unități sunt cele care au venit de la fabricile desființate de nepriceperea celor care au dorit a le privatiza, falimentându-le.
Nu ar fi asta marea problemă pentru că te poți recalifica, problema mare este lipsa pregătirii psihopedagogice și a practicii atât de necesară dobândirii de abilități în domeniu, aici referindu-mă la pregătirea reală nu simulacrele de cursuri în urma cărora se obțin râvnitele credite, la care multe dintre participante (nu toate, evident!) plecau la prima pauză.
Lumea de la noi crede, marea majoritate a ei, că educatoarele sunt niște bone, docile, foarte bune executante, care trebuie să stea cu copiii noștri indiferent de condiții și se comportă ca atare.
Nu este așa, evident, părintele trebuind a respecta niște norme minime de civilizație și conduită ceea ce cam lipsește. Și lipsește în multe case iar pandemia asta a scos la iveală mai mult decât se știa, vedea.
Dar revenind la doamnele pe care le regăsim în grupele din grădinițe, multe dintre ele au un comportament care nu le recomandă a fi în prezența copiilor și nu are rost să mă contraziceți dacă stați și judecați drept.
Multe dintre cele noi care vin sunt privite și tratate (în foarte multe situații) de colegele lor ca și cum grupele ar fi proprietate personală. Se așteaptă ori sugerează un soi de vasalitate.
Au parte de un tratament de ev mediu, de ocări și amenințări ceea ce face ca să se creeze o tensiune greu de gestionat.
Am asistat, nu de puține ori, la situații în care cele tinere doreau a contribui la amenajarea grupei, elanul începutului fiind mai mult decât vizibil. Atitudinea colegei a fost umilitoare atât pentru mine cât și pentru cea care inițiase demersul.
Machete aruncate, scaune trântite peste picioare, cuvinte aspre și tonuri nelalocul lor au rămas în amintirea mea. Cu siguranță și a altor. Însă eu am plecat, ele au rămas.
Momente stânjenitoare în care nu știi cum să procedezi, rămânând practic fără replică.
Comportamentul acesta arată o suferință, aceea de a fi fost și ele tratate așa, altfel nu se explică.
Cum poți tu, în momentul în care ai o colegă nouă, să o hărțuiești în așa măsură?
Cum poți tu să o pui pe colega ta în situații așa jenante față de copii? Credeți că ei nu văd, nu simt?
Cele care procedați așa, dacă nu puteți să faceți un bine, îndrumându-le și ajutându-le să se acomodeze cu lucrurile din grupă și cu copiii, măcar nu le umiliți, amenințați, hărțuiți. Lăsați-le să-și dea seama singure și să stabilească o legătură cu cei mici. Și așa începutul este anevoios, cu multe emoții și frământări nemaifiind locul și pentru altele.
Că sunt și educatoare tămăduitoare, negreșit! Am avut și eu fericirea de a colabora ori de a asculta multe. Mi-ar plăcea ca ele să fie molipsitoare și să reprezinte un exemplu de bune practici pentru cele care sunt la început.
În altă ordine de idei, știind că subiectul este unul foarte sensibil pentru marea masă, nu trebuie tolerate derapajele care se tot repetă pentru că nu e benefic de nici o parte. Pur și simplu unii dintre noi nu-și aleg bine profesiile și nu este o rușine să te retragi, la un moment dat, când vezi că într-o proporție mare nu-ți iese și nu ești așa cum cere profesia respectivă. Nu toată lumea poate iubi copiii, nu toată lumea le tolerează sinceritate, nu toată lumea se poate detașa de ceea ce este copilul în raport cu părintele. Copilul nu se cere venit în nici o familie, ci este un fapt pe care trebuie să-l gestioneze fiecare abia după ce se va fi întâmplat.
Sunt familii model cu copiii dificili așa cum sunt și familii modeste cu copii model. În ecuația educației dascălul are o importanță covârșitoare indiferent unde este el, la grădiniță, școală ori liceu. Dar trebuie să fie pregătit.
Vreau să închei spunând că astăzi m-am întâlnit cu un dascăl adevărat, reîntâlnit mai bine spus, și am primit un dar. Cred că este o reprezentare a noastră, două zâmbărețe pasionate și sturlubatice. Gestul acesta m-a bucurat profund eu venind în întâmpinare cu un dulce al papilelor gustative și cu certitudinea că încă mai există speranță de molipsire nu de virusuri care provoacă maladii ci de cele care aduc progres.
