Ia uite ce frumos i-a povestit Zăpezica lui Luca!

Parcurgem ortogramele iar și iar, de această dată legându-ne de povestirile specifice acestui anotimp. Luca a continuat lecturile pe care le-am pregătit la început de lună dar acum, la fiecare în parte, am căutat să atașăm activități care să vină în prelungirea programei școlare. De fapt, de ce spun acum, pentru că așa procedăm noi de obicei. 🙂

Întâlnirea cu Zăpezica a avut loc după ce Moș Nicolae ne-a vizitat. Atmosfera de afară era propice, pentru că zăpada care a căzut zilele acestea în acest colț de țară, a pregătit decorul necesar.

DSC_1435  DSC_1436

DSC_1437

DSC_1432

Zăpezica este povestea a doi bătrâni care însufleţiţi de un dor necuprins de a avea copii, ies într-o iarnă în curtea casei şi încropesc din zăpadă o preafrumoasă fată. Printr-o minune, făptura din zăpadă prinde viaţă iar cei doi bătrâni o primesc ca pe o binecuvântare, cu iubire şi recunoştinţă. Însă razele fierbinţi ale soarelui de vară o topesc ca pe un om de zăpadă…

Finalul poveștii nu este atât de fericit, dar citirea ei i-a plăcut copilului. S-a bucurat mult când și-a dat seama că această povestire, alături de Bunicul îngheț, face parte din colecția Călătorii în lumea basmelor care reunește într-o formulă grafică deosebită, cele mai frumoase basme din lumea întreagă. Am lucrat și după Trolul fără inimă dar și după Prințul dorință, cu același elan și drag. Pomeneam atunci de regretul de a nu o avea pe Zăpezica și uite că ea a poposit la noi, mai repede decât ne-am așteptat.

Luca Zapezica si fise ia si i-a colaj

Bunicul îngheţ este povestea tristă a unei fetiţe pe care mama vitregă o alungă de acasă. Femeia îşi pune bărbatul s-o ducă pe biata copilă în plin câmp, în bătaia gerului care crapă pietrele. Fetiţa supravieţuieşte datorită Bunicului îngheţ, uimit de bunătatea şi înţelepciunea fetei. La această lectură, Luca a făcut și o fișă, iar pe spatele ei a desenat chipul Bunicului îngheț. Modelul este după cel agreat de doamna învățătoare.

 

Tot în cadrul acestei activități am insistat pe ortograma „i-a”, în acest sens apelând la două caiete pe care eu le am de la Răzvan. Atașez și aceste fișe, pentru că sunt atractive prin conținut, iar copilul le lucrează cu drag.

img479   img480

img481   img482

Fișele sunt, cum spuneam, din aceste caiete, la care aș fi atașat și un link dar nu am găsit nicăieri. Pun imaginile copertelor, poate voi veți avea mai mare noroc. Dar pe măsură ce le vom parcurge, le vom pune și pentru eventualii doritori. 🙂

img486   img487

Luca Zapezica si fise ia si i-a1 colaj

Spor la lectură!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: