machetedidactice.com

Istoria Românilor pentru copii de școală primară – Mai concentrat de atât nu se poate * Ziua 2 – Domnitori români

Schița zilei a arătat așa:

Eram conștientă că nu se puteau aduce atât de multe informații într-un timp așa de scurt, așa cum eram frământată de ce și cum să aleg pentru a avea sorți de izbândă și de a-i prinde în povestea mea. După ce am cumpănit mai mult, am ales să fac o paralelă între Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul.
De ce am ales așa?
Pe Ștefan e ușor de priceput, pentru că e de-al nostru iar pe Mihai l-am pus lângă el pentru a fost primul care a realizat o Unire a Principatelor și a avut un spirit inovator. A fost ofertantă paralela între luptele pe care le-a dus și unul și celălalt împotriva aceluiași dușman, Imperiul Otoman dând mult de furcă românilor pe parcursul atâtor sute de ani.

Am rostit toți domnitorii pe care i-am adus vizual în fața copiilor cu ajutorul celor de la twinkl. Mulțumesc, încă o dată, pentru sprijinul oferit celor care vor să facă ceva alături de copii!

Un alt suport a fost acela al cărților apărute la editura Gama. colecția Români celebri. Copiii au putut citi informațiile de acolo, așa înțelegând mai bine cum s-au petrecut faptele.

De data aceasta pentru notițe nu am mai pregătit nici o fișă liniată ori cu vreun chenar ci am invitat copiii să noteze ceea ce a fost necesar, dar în același timp să se încadreze în pagină, să scrie cu aliniat și să respecte regulile de punctuație și scriere.

În fiecare zi, atunci când ne-am întâlnit și a venit momentul de scriere, de fiecare dată am repetat aceste informații. Peste vară și cu închiderea școlilor din luna martie, unii dintre ei au uitat literele, așa cum au uitat că numele proprii se scriu cu literă mare, că la final de propoziție se pune punct și multe alte reguli ce se învață în clasele primare. Și le-am repetat de foarte multe ori, așa cum m-am aplecat peste cuvintele care trebuiau scrise cu cratimă. Am întâlnit multe greșeli și asta s-a datorat lipsei de continuitate și dispariției rutinei de învățare. Și la citit poticnelile și silabisirea nu au dispărut în ciuda faptului că școlarii nu erau de clasa a II-a. Asta m-a determinat să insist pe cititul cu voce tare până și unii dintre ei rămânând mirați de modul cum se aude atunci când citesc. Au senzația că, în gând, citesc perfect fără greșeală, de cursivitate și intonație nu mai pomenesc.

Revenind la domnitorii noștri, să nu credeți că nu au fost curioși să le afle faptele. Au pus multe întrebări și pentru că preconizam așa atitudine, am căutat să mă documentez pentru a fi capabilă să dau răspunsuri la cât mai multe întrebări.
Dacă au fost și întrebări la care nu am avut răspuns?
Da, au fost și le-am căutat împreună, tehnologia permițându-ne acest lucru. Aici, la acest capitol al recunoașterii că nu știi totul, un copilaș mi-a spus că mama lui nu vrea să recunoască așa ceva, pentru că ea are întotdeauna dreptate. Ori e bine așa? Nu, nu este, însă oamenii sunt de atât de multe feluri.

Am dorit să le povestesc copiilor despre Bătălia de la Podul Înalt, cea câștigată de Ștefan cel Mare și consemnată a fi cea mai mare înfrângere din istoria islamului în fața unei armate creștine, atunci când Ștefan a fost numit eroul creștinătății. De ce am adus această bătălie în atenția lor: Pentru că nu contează cât de mic ești pentru că iscusința și deșteptăciunea te pot ajuta să răzbați atunci când toate datele sunt împotriva ta. Le-a plăcut grozav și au fost fascinați de această poveste.

Nu puteau lipsi mănăstirile din Nordul Bucovinei, cele ctitorite de domnitor și care au rezistat până astăzi, fiind vizitate de oameni din întreaga lume. Mulți dintre copii le vizitaseră, putând povesti cum a fost acolo și ce le-a rămas în minte. Și eu am rememorat întâlnirea de la Voroneț, atunci când am întâlnit-o pe Mariana Nicolesco.

 

După ce am terminat de vorbit despre domnitori, am provocat copiii la un joc de îndemânare, numele lui fiind „Aș fi putut fi oștean de seamă?”. Ce s-a putut remarca la acest joc: o problemă de coordonare, mulți dintre copii nereușind a elibera săgeata din arc. Poate și casca de pe cap a reprezentat un impediment, însă s-a putut vedea că nu mai făcuseră așa ceva niciodată. M-am bucurat că eu am fost aceea care a spart gheața și poate că vor mai repeta și acasă, ori alături de prieteni. Recuzita am achiziționat-o de la Jumbo.

   

   

Finalul întâlnirii a fost alocat unei recapitulări a celor învățate astăzi, dar și ieri cu un scop foarte bine definit. Și repet întrebarea pe care mi-o puneam și ieri: Mi-am dat seama cum a trecut timpul? Nu, pentru că a fost așa de palpitant!

Lasă un răspuns