machetedidactice.com

Activități educative copii – Trolul fără inimă

Trolul fara inima colaj

Iată cum curierul ne aduce cărți tot mai frumoase, pe care-ti dorești să le povestești tuturor. După ce Luca a lecturat Prințul dorință, despre care puteți afla aici, a venit a doua carte din colecția scoasă la Galaxia copiilor. Singura pe care nu o avem este Zăpezica de Alexander Afanasiev, dar dacă o voi găsi, cu siguranță o voi cumpăra.

Așadar, Trolul fără inimă de Asbjorsen & Moe este editată la Galaxia Copiilor iar în ea este vorba despre un rege care avea șapte fii, aceștia trebuind la un moment dat să plece în lume pentru a-și găsi miresele. Toți, mai puțin mezinul pe nume Cenușotcă, pe care tatăl lui nu l-a lăsat pentru a nu rămâne singur.

Luca citește Trolul fără inimă prima parte – video

Acest prințișor, odată plecat de acasă, înfruntă tot soiul de provocări în urma cărora își demonstrează iscusința și istețimea.

După ce mai merse o vreme, ajunse la un pârâu, unde se găsea un somon uriaș, eșuat pe o fâșie de pamânt în mijlocul apei.Se zbătea din răsputeri și nu putea să ajungă din nou în apă.

– Dragă prietene, îi spuse somonul prințului, de mă vei ajuta să ajung în apă, te voi ajuta și eu când vei avea mai mare nevoie.

– Păi, spuse prințul, nu trag speranță că ajutorul pe care mi-l vei da va fi prea însemnat, dar e păcat să stai acolo și să te sufoci.

Și spunând aceste cuvinte, împinse peștele înapoi în râu.

Luca citește trolul fără inimă partea a doua – video

După ce ajută mai multe animale aflate la ananghie, Cenușotcă ajunge la casa unui trol ce se dovedește a fi fără inimă, de vreme ce ținea ostatică o prea frumoasă prințesă.

Luca citește Trolul fără inimă partea a treia – video

Ajutat de prințesă, Cenușotcă reușește să descopere ce s-a întâmplat cu frații lui și se hotărăște să-i ajute să scape de blestem. De aici trebuie să vă las să descoperiți singuri ce anume s-a întâmplat, pentru că povestea este frumoasă și merită să-i descoperiți singuri finalul 🙂

Ilustrațiile ei sunt făcute de Adriana Cerchez și sunt convinsă că le veți îndrăgi, pentru că sunt foarte expresive.

Luca a citit cu drag povestea, precum lesne se observă din înregistrările video. Aceste lecturi sunt însoțite de tot felul de remarci iar firul narațiunii ne îndeamnă să purtăm tot soiul de discuții.

După ce lectura a fost gata, am pregătit pentru Luca două fișe iar subiectele lor au fost, după cum urmează:

o fișă în care am făcut o floare și o inimă, iar sub floare Luca a trebuit să scrie caracteristicile prințesei ce stătea în casa trolului

Trolul fără inimă fișă adjective

DSC_0115  DSC_0156  DSC_0153

DSC_0154  DSC_0155

o altă fișă în care Luca a trebuit să scrie adjective despre inimă, pentru ca mai apoi să alcătuiască enunțuri cu ele.

FiSA de lucru Trolul fara inima

Trolul fara inima1

Luca alcătuiește propoziții despre inimă – video

Vă dorim și vouă, lectură plăcută și discuții pe măsură!

Lasă un răspuns

%d