machetedidactice.com

Activităţi educative copii – Doi băieţei, doi cocoşei! În zodiacul chinezesc, desigur!

DSC_7330

Iată că a mai trecut o săptămână şi ne-am bucurat să fim alături de Iasmin, pentru a ne continua joaca noastră.

De această dată, am ales o temă despre care nu se prea face vorbire, zodii şi zodiacul chinezesc. Este evident că am complotat cu mama lui Iasmin pentru a afla datele necesare dar şi pentru că era vorba despre membrii familiilor noastre. Nu era corect să vorbim numai despre Luca şi ai lui!

Aşadar m-am pregătit pentru o incursiune în lumea astrelor şi pentru ca şi cei mici să adune informaţii noi am apelat la Prima mea enciclopedie Larousse la mica enciclopedie Larousse, Pamântul dar şi la Descoperă Universul de la editura Aramis. Am găsit aici ceea ce ne trebuia iar băieţii au lecturat textele aferente.

DSC_7384

DSC_7320   DSC_7336

Pentru întâlnirea noastră am pregătit şi nişte fişe, pe care le puteţi descărca de mai jos. Au fost foarte apreciate de copii şi veţi vedea ce frumoase au ieşit.

Zodiacul chinezesc

Tot pentru întâlnirea de astăzi am avut ca element surpriză câteva jocuri Geomag. Cu ajutorul lor, băieţii au putut reconstitui câteva semne zodiacale şi nu spun câtă bucurie. Luca a mai lucrat cu ajutorul lui, a Geomag-ului atât atunci când am vorbit despre Egiptul antic dar şi când am abordat acest subiect, singuri fiind, în Ne dăm huţa printre stele. Sunt minunate activităţile care se pot face cu ajutorul acestui joc!

DSC_7385

DSC_7323

DSC_7332  DSC_7325  DSC_7334

DSC_7333  

DSC_7326  DSC_7327  DSC_7328

Luca a reprezentat pe rând zodiile leu, taur şi scorpion, iar Iasmin pe cele ale berbecului, taurului şi scorpionului. Şi această etapă fiind gata, am trecut mai departe. Acum, copiii au trebuit să traducă zodiile scrise în engleză şi să caute care este cea aferentă fiecărui membru al familiei sale. A fost prilej de amuzament când au aflat că mamele lor sunt una ,, maimuţă” iar alta ,,şobolan”, că fraţii lor sunt unul ,,porc” şi altul ,,tigru” iar taţii sunt unul ,, maimuţă” iar celălalt ,, capră”. Imaginaţi-vă câtă chicoteală( specifică dealtfel acestor întâlniri!)Dar am uitat să spun că flăcăii noştri sunt amândoi cocoşi pentru că zodiacul chinezesc începe la mijlocul lunii ianuarie şi se termină în anul următor cam tot pe la aceeaşi dată.

DSC_7380   DSC_7379

După ce au tradus au avut de desenat câte un cocoş, după o fişă pregătită de mine şi luată de pe Activity Village.co. Un exerciţiu minunat şi interesant. Primul este cel făcut de Iasmin iar următorul este a lui Luca. Eu am fost foarte încântată de rezultat.

DSC_7378

DSC_7349DSC_7347

DSC_7344  DSC_7345

Apoi copiii au avut de făcut un exerciţiu de imaginaţie, ce a constat în crearea propriei zodii. Deasemenea au trebuit scrise câteva cuvinte despre zodia făcută de ei. Ei bine! Luca a desenat un soi de Cerb vânat de capricorni, iar Iasmin a făcut un Fulger. Apoi au prezentat ceea ce au scris.

DSC_7350  DSC_7351

DSC_7358DSC_7359

DSC_7382

A urmat o fişă în care au trebuit să facă-şi facă o scurtă caracterizare, iar aceasta să cuprindă atât calităţile cât şi defectele. Cea de mai jos este făcută de Iasmin, dar încă nu este la stadiul final.

DSC_7360   DSC_7361

DSC_7372

Am pregătit apoi doi cocoşei cu surprize. Practic ce-am făcut: am dublat cocoşul şi am făcut ferestre cu întrebări surpriză. A fost partea ce-a mai gustată şi lucrată cu cel mai mare freamăt. Au fost puse întrebări din limba română dar şi din matematică, iar aici am plusat puţin la Luca şi a găsit înmulţiri. Mare bucurie!

DSC_7391   DSC_7392

DSC_7362  DSC_7363  DSC_7366  DSC_7367

DSC_7368

Nu vreau să uit de pictpgramele pe care le-am scos şi pe care copiii au încercat să le imite. Pentru a fi păstrate frumos, am printat şi apoi confecţionat un plic, în care ele să stea la loc sigur.

DSC_7374

DSC_7341  DSC_7342

DSC_7373  DSC_7375  DSC_7376

Finalul a aparţinut artei. Am pictat pe sticlă şi chiar dacă nu am avut timpul necesar de a termina, am început şi i-am arătat lui Iasmin cum anume se face, el fiind la prima experienţă de acest gen. Aşteptâm să vedem cum a finalizat această pictură şi dacă va mai dori să repete experienţa şi cu altă ocazie.

A noastră a ieşit aşa cum se vede mai jos.

DSC_7370  DSC_7371  DSC_7386   DSC_7387   DSC_7388

DSC_7390

Experienţe inedite, trăite de copii la intensitate maximă! Nu evitaţi diversitatea!

Lasă un răspuns

%d