Despre copii, curiozitate, joc și bucuria de a descoperi împreună.
Sâmbătă ne reîntâlnim la Rainbow Land. Și, pe măsură ce se apropie momentul, simt cum crește în mine nerăbdarea aceea frumoasă, amestecată cu emoția lucrurilor pregătite cu drag și cu dorința de a le oferi copiilor o experiență care să le rămână în suflet.
M-am gândit mult la ce aș putea să le aduc în atenție de data aceasta. Nu doar la ce le-aș putea povesti, ci mai ales la cum aș putea să-i atrag, să-i provoc, să-i fac parte din poveste. Pentru că, până la urmă, nu-mi doresc doar să privească, să asculte sau să completeze niște fișe. Îmi doresc să intre în joc, să pună întrebări, să caute răspunsuri, să se mire și, de ce nu, să descopere lucruri pe care poate nici nu știau că le caută.
Am pregătit fișe, provocări individuale și jocuri de echipă. Am adunat idei, am construit mici provocări și am imaginat contexte în care fiecare copil să aibă ocazia să contribuie, să gândească, să observe și să colaboreze.
Dar oare ce îi atrage cel mai mult pe copii? O întrebare neașteptată? Un mister care așteaptă să fie dezlegat? O provocare pe care nu știu dacă o vor putea duce la capăt?
Poate că toate acestea. Sau poate, pur și simplu, bucuria de a fi acolo, de a face parte dintr-o echipă și de a descoperi că răspunsurile devin mai frumoase atunci când le găsim împreună.
Și mă mai gândesc la ceva: până la urmă, cui nu-i place să fie puțin detectiv? Să spioneze, să observe detalii, să caute indicii, să lege informații și să simtă bucuria aceea aparte a descoperirii? Cred că fiecare dintre noi păstrează undeva, în interior, un mic explorator care abia așteaptă să i se ofere ocazia să iasă la iveală.
Așa că mâine nu merg la Rainbow Land doar cu niște materiale pregătite. Merg cu entuziasm, cu emoție și cu speranța că vom construi împreună o întâlnire vie, în care învățarea să se strecoare firesc printre jocuri, întrebări, zâmbete și mici victorii.
Iar dacă, la final, un copil va pleca acasă spunând: „A fost frumos! Mai facem și data viitoare?”, voi ști că am reușit.
Pentru că uneori, cea mai frumoasă lecție nu este cea pe care o predăm, ci aceea pe care reușim să-i facem pe copii să și-o dorească.
Abia aștept întâlnirea de mâine. Mai este atât de puțin!
O întâlnire pregătită cu grijă, dar lăsată deschisă surprizelor. Pentru că, atunci când copiii intră în joc, povestea nu mai aparține doar celui care a pregătit-o. Devine povestea tuturor.
