Aproape mă prinde răsăritul în prima zi a anului. Am băut atât de multă cafea că nu se lipește somnul de mine nicicum. De mâncat mai puțin, dar totuși mai mult ca de obicei. De băut aproape nimic pentru că eram cu mașina, ori, se știe, la volan nu se bea.
Puțin după ora opt am plecat nu înainte de a-i pregăti lui Luca masa de Revelion, cel pe care îl va petrece alături de bunul lui prieten, Leo, întru bucuria mea. Mi-ar fi plăcut să fie și Aurora, însă acum atât s-a putut.


A fost frumos, foarte frumos în tihna locului în care m-a prins Noul An. Am fost alături de mama, sora și cumnatul meu pentru ca la un moment dat să vină Luca și Leo.


Dar înainte de asta am asistat la focul de artificii care s-a văzut foarte bine din curtea casei lor. Însă nu la fel de bine cum le-a prins Luca de la fața locului.
Am vorbit cu oameni dragi sufletului meu, în primul rând cu Răzvan și soția lui, cu fratele meu, cu Alina, draga mea prietenă pe care nu am văzut-o de nepermis de multă vreme și cu care mă voi revedea cât de curând.
Am avut parte de un final de an și început de alt an mai așezat asta pentru că sufletul meu e plecat, deja, pe alte meridiane, dar și pentru că sunt pe jumătate imobilă, o durere pârdalnică de spate însoțindu-mă chiar de la începutul anului. Știu de ce și cum a fost posibilă această stare acum tot ce pot face fiind a ameliora durerea. Și nu e puțină, zău!
Ce am făcut? De îndată ce am ajuns acasă, mi-am pus o gură de whisky și mi-am masat spatele (zona dureroasă) cu o cremă de la Forever, pe care am primit-o de la sor-mea. E bună, încălzește atât cât trebuie.

Ce urmează? Știu!
E concertul de Anul Nou, pe care-l urmăresc de ani de zile cu aceeași încântare și plăcere!
Ediția din acest an este dedicată renumitului compozitor Johann Strauss, cu ocazia celei de-a 200-a aniversări a nașterii sale, și include lucrări celebre ale dinastiei Strauss. Printre piesele care vor răsuna se numără popularul vals „Dunărea albastră”, despre care Riccardo Muti a declarat că intenționează să transmită un mesaj de armonie, frumusețe și pace.
În premieră, programul include și un vals compus de o femeie, „Ferdinandus Waltz”, de Constanze Geiger, un moment care adaugă o notă de diversitate și inovație celebrului concert.
Concertul de Anul Nou al Orchestrei Filarmonice din Viena este unul dintre cele mai cunoscute concerte de Anul Nou din lume, care constă în principal din lucrări muzicale ale dinastiei Strauss. Pe lângă concertul principal din 1 ianuarie, au loc concerte pe 30 și 31 decembrie.
Spectacolul va fi transmis de Radioteleviziunea publică austriacă ORF și va ajunge la milioane de telespectatori din întreaga lume, fiind difuzat de 93 de posturi de televiziune. În România, Concertul de Anul Nou de la Viena va fi transmis în direct de TVR 1, începând cu ora 12:15, pe 1 ianuarie 2025. Transmis în exclusivitate în România de TVR 1, Concertul de Anul Nou 2025 al Filarmonicii din Viena dirijat de Ricardo Muti, va fi comentat şi anul acesta pentru Televiziunea Română de Cătălin Sava, muzicolog şi jurnalist TVR.
Concertul de Anul Nou al Orchestrei Filarmonice din Viena, unul dintre cele mai prestigioase evenimente muzicale din lume, va avea loc pe 1 ianuarie 2025, sub bagheta legendarului dirijor italian Riccardo Muti. Acesta va conduce orchestra pentru a șaptea și ultima oară în acest concert iconic, marcând o încheiere emoționantă a unei colaborări remarcabile. Riccardo Muti, care a dirijat peste 500 de concerte alături de Filarmonica din Viena, a confirmat că acest spectacol va fi ultimul său concert de Anul Nou alături de această orchestră prestigioasă.

Bun venit, 2025! Nu vreau multe de la tine, doar normalitatea pe care o cunosc deja la care aș mai adăuga ceva, nu spun încă ce și cât. Puțin, crede-mă!