După Destin, pe care am parcurs-o în vara trecută, am decis să mă aplec și peste Viața amoroasă și nu știu dacă a venit într-un moment potrivit. O carte în care fraza curge fără nici o întrerupere, cu paragrafe lungi, fără linie de dialog mi-a creat o stare de disconfort la început care s-a mai atenuat pe parcurs suficient cât să nu o abandonez.
Yaarah este o tânără prinsă între o căsnicie lipsită de dragoste și avansurile sexuale atrăgătoare ale lui Arie Even, un bărbat în vârstă care este prietenul tatălui ei. Când Arie încearcă mai târziu să se distanțeze de Yaarha, ea devine atât de obsesivă să-l păstreze încât se ajunge la un punct în roman când cititorul nu știe niciodată exact cine trage de cine. Mintea ei împrăștiată nu este niciodată confuză (este evident că Zeruya Shalev este și poetă) și devine clar că ritmul frenetic în care își spune povestea este o reflectare a ritmului frenetic din viața ei emoțională și fizică.
Poate unii ar fi tentați să o catalogheze pe Yaarah ca fiind doar o femeie imorală care își înșală soțul, dar la bază se află relația părinților ei, moartea fratelui ei mic, căsătoria ei nereușită (într-adevăr o copie proastă a căsătoriei nefericite a părinților ei), și toate secretele care o înconjoară. Părinții ei sunt un mister pentru ea și când Arie apare, Yaarah este imediat fascinată așa începând obsesia.
Acesta este un studiu psihologic al unei femei aflată într-o stare ciudată care încearcă să se înțeleagă pe ea însăși, pe cei doi bărbați din viața ei, dar și pe părinții ei. Este o poveste tristă, cu scene erotice care nu m-au deranjat, înfricoșătoare pe alături, dar și iritanta în egală măsură. Scenele în care Yaarah este ținută prizonieră într-o cameră din apartamentul lui Arie, iar ea nu face nimic pentru a se elibera sunt bizare.
Un roman psihologic cu mari referințe religioase și literare care te trimit pe mai multe culoare.
Un roman cu un final pe care mi l-aș fi dorit altfel. Însă-mi pot imagina ce și cum urmează.
