Ultima zi a săptămânii avea să mă găsească la Londra, unde am reușit sa ajung în ciuda motricității mele reduse. Mi-am îmbrățișat primul născut și pe jumătatea lui, mulțumindu-le pentru ospitalitate și găzduire. Colchesterul nu și-a pierdut din farmec reușind a ciupi cât am putut în scurtul timp în care l-am locuit.
Dimineață, dar nu foarte, am luat trenul din gară
pentru ca cincizeci și cinci de minute mai târziu să intru în furnicarul de la Liverpool Street Station acolo unde urma să mă întâlnesc cu prietena mea și fiica ei. Mi-a plăcut starea acestui loc de când l-am întâlnit prima dată, multitudinea de oameni veniți din toate părțile globului, graiurile care se auzeau, parfumurile care se amestecau cu aromele bucatelor, hainele atât de spectaculoase în cazul unora și bizare în cazul altora alcătuiau un spectacol greu de uitat. L-am reîntâlnit acum însă l-am perceput pe alte coordonate, eu nemaifiind cea de atunci.
După ce ne-am îmbrățișat și bucurat de revedere, am fost într-un loc nou, Duck and waffle dovedindu-se a fi spectaculos, cu adevărat spectaculos prin panorama oferită și preparatele culinare speciale. Am mâncat acolo ceva destul de rafinat, am băut o cafea și am reluat firul povestirii de unde-o lăsasem la ultima întâlnire.
Ca să ajungem la mașina parcată am străbătut câteva străzi eu având ochii cât cepele și urechile pâlnie dornică a nu rata prea multe. Rămân la convingerea că Londra reprezintă o destinație ce n-ar trebui ratată de nimeni.
Partea orașului în care locuiesc gazdele mele este una plină de verdeață, tihnă și frumos, copacii înfloriți și covoarele de flori de primăvară oferind o senzație pe care eu o așteptăm de mult știind din vizitele precedente că așa va fi. Norocul meu a fost soarele generos, ploaia lipsind, gradele și ele adunate laolaltă însă despre asta voi povesti mâine.
