machetedidactice.com

Calendar de Advent 2023

Cum toate sunt diferite anul acesta și calendarul de Advent s-a aliniat.

Nu a fost unul meșterit pentru Luca pentru că are multe altele pe cap fiind în ultima clasa de liceu însă l-am confecționat pentru un școlar pe care-l iubesc și de care mă leagă amintiri neprețuite.

Câteva gânduri puteți afla din clipul de mai jos.

Suflet, doar Suflet.

Trebuie să mărturisesc faptul că mi-e dor de vremurile în care fiii mei fremătau atunci când deschideau plicușoarele în care erau cuibărite întrebările. Fericită să am asemenea amintiri care nu pot fi umbrite de nimic, chiar de nimic din ce s-a petrecut pe lângă noi și nu au fost puține. Drept e că le-am aflat mult după, dar ele s-au aliniat în fața mea având prilejul de a le privi în ochi, cele care au avut curajul de a ridica ochii.

Poate și de aceea s-au așezat așa lucrurile.

Fie ca luna aceasta să fie una de vis pentru băiețelul căruia i-am meșterit acest calendar, dar și celor care se ocupă de educația copiilor. A lor ori ai altora.

Lasă un răspuns

%d