machetedidactice.com

Duminică leneșă

La cum a încălzit astăzi soarele ar fi trebuit să fi mers într-o pădure, ori în natură așa cum mergeam odinioară numai că n-am fost în stare nici unul dintre noi. Liceanul a fost foarte obosit după examenul de ieri, la asta adăugându-se și o viroză iar eu din spirit de solidaritate am îmbrățișat-o, având la rându-mi un gât ș-un nas iritat, ceva tuse și oboseală din belșug.

Însă dimineața gândul a fost în regat, acolo unde eram anul trecut pe vremea asta, aromele purtându-ne în timp mai ceva ca mașina celebră.

Ne-a ajutat și ceaiul pe care l-am băut nemaipomenind de cărțile pe care le-am început.

Restul zilei tânărul a dormit iar eu am meșterit la un proiect pentru o doamnă dragă mie, cu care colaborez de ani de zile într-un mod armonios. Despre gândurile care mi-au alergat prin minte și inimă nu trebuie să știe nimeni că abia le pot ține eu în frâu nedorind a încărca și pe alții. Pe zi ce trece constat că sunt atât de singură și nu vreau să comentez.

E vacanță, eu am o săptămână foarte încărcată sperând ca la finalul ei să pot bifa măcar câteva dintre treburile pe care trebuie să le rezolv.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: