Dacă privesc în jur natura îmi spune că e toamna. Toate datele certifică acest lucru de la frunzele copacilor și roadele lor la mirosurile aferente acestui anotimp.
Numai că în Paradis ușa e închisă, ea neputând trece cu tot alaiul. Doar s-a strecurat oleacă.

Unele așteptări sunt diferite de altele. Mai chinuitoare și apăsătoare. Însă și pe astea le-am mai întâlnit așa că știu cum sunt. Mai rău e cu mine cu care mă tot întâlnesc indiferent unde mă duc, de multe ori neștiind cine sunt și ce trebuie să fac. În creierii dimineții trebuie să fim la aeroport. Nu mai e mult, doar șapte ore.