Duminica din Paradis n-are seamăn. Indiferent cum se prezintă vremea, e perfect. Dacă dimineața a fost legănată de razele soarelui puternice și pline de sevă, lectura s-a întrepătruns printre ele așa cum se întrepătrund firele colorate în urzeala războiului de țesut. Rezultatul a fost unul menit a îndestula setea de povești, personajele întâlnite având așa de multe de spus.
Femeilor lui Simon, odată ce le-ai întâlnit, nu le poți întrerupe destăinuirile asta nu pentru că te-ar obliga ci pentru că ești nerăbdător a cunoaște amănunte, dar cred că mai ales pentru că te regăsești în destăinuirile lor. Făcându-mă curioasă le-am ținut aproape însă felul în care curge lectura mă face să-mi pară rău că paginile se tot împuținează. Am făcut cunoștință cu Sofia și Eliza, multe dintre paragrafe recitindu-le, revenind la ele atunci când am simțit nevoia.
La ora la care englezii savurează ceaiul într-un ritual care nu mi-e străin s-a pornit o furtună, norocul fiind că ploaia torențială nu a fost de durată iar vântul prietenos. După, soarele arzător a reușit să îmblânzească bălțile care-și făceau de cap, provocându-i gazonului mari neplăceri.
Seara s-a strecurat invitându-mă la odihnă. De ce trebuie așa ceva după o zi de huzur? Pentru că atunci când am revenit în Paradis traistele cu oboseală erau așa de multe că e nevoie de ceva timp pentru a le rezolva.
