În ciuda ploii care nu vrea să se dea dusă și a gradelor puține din termometre, ziua de astăzi a fost una aparte, asta pentru că așa simți când alături de tine stau cei care contează cu adevărat. Nu neapărat masa îmbelșugată și multitudinea de gusturi care așteaptă a fi simțite ci oamenii față de care nutrești sentimente pe care ai dori să fie simțite exact așa cum sunt, în plinătatea lor.
Viața e plină cu de toate, depărtarea un impediment care e drept că nu resimțit ca odinioară, tumultul existenței împuținându-ne momentele în care avem răgazul de a povesti fără a ne trezi a doua zi cheauni de somn cu dificultăți în a pleca la muncă.
Acum a fost altceva, cele câteva zile avute la dispoziție folosindu-le pentru a umple golurile existente. Suntem trei frați, în formula asta mă știu dintotdeauna, acum nemaifiind doar trei ci mult mai mulți, cu parteneri de viață, cu copii, și cu copiii copiilor ceea ce este minunat. E foarte adevărat că dintre părinții noștri, ai tuturor, au mai rămas trei bunici, însă nu suntem în măsură să intervenim pentru a schimba ceva.
Bucuria a fost împlinită în momentul în care, la plimbarea de seară nu am fost singură, Răzvan însoțindu-mă. Aproape două ceasuri am vorbit vrute și nevrute, cadrul plimbării fiind propice acestui dialog, lipsa oamenilor constituind un atu.
Spre casă am plecat când telefonul era aproape descărcat, apucând a mai prinde apusul, unul care arată complet diferit de ce am prins eu în poză.
