Cercurile Pedagogice sunt în plină desfășurare, cele care sunt implicate fiind într-un freamăt și efervescență maximă reprezintând o modalitate eficientă de formare în învăţământul preuniversitar pentru că are în componenţă schimbul de practici, actualizarea procedurilor de lucru la nivelul specialităţilor şi informarea grupului.
Actualizarea procedurilor de lucru la nivelul specialităţilor didactice reprezintă un obiectiv agreat la nivel naţional, dar şi un imbold pentru realizarea unor analize utile ale activităţilor desfăşurate de către fiecare profesor. Acestea permit personalizarea, evidenţierea elementelor creative ale autorului. Sunt lansate comunicări importante, anunţuri şi invitaţii care merită să fie luate în consideraţie şi care ajută pe colegi în dezvoltarea profesională şi personală.
Informările au rolul de a fixa ţinte pentru activităţile profesorilor; acestora li se oferă posibilitatea de a-şi lărgi viziunea de ansamblu asupra modalităţilor moderne de eficientizare a procesului educativ de la nivelul specialităţii sau de la nivel inter şi transdisciplinar. Schimbul de bune practici se poate realiza prin nenumărate variante formative, cum ar fi activităţi demonstrative legate strict de specialitate sau cu caracter extracurricular, intercultural, mixt; secvenţe cultural-artistice; prezentări diverse (multimedia, Power Point, clasice ş.a.), diseminări ale proiectelor care aparţin programelor naţionale şi cataloagelor europene (Comenius, Grundtvig etc.), prezentarea de materiale didactice ilustrative. (sursa: aici)
Am contribuit și eu la realizarea unor materiale care să îmbrace un proiect didactic și provocarea a fost pe măsură pentru că am avut un timp de realizare extrem de scurt. Dar ce a ieșit mi-a dat speranța că totul va fi în bună ordine și copiii vor ști cum să le folosească, evident, sub îndrumarea educatoarei.
Categorii de activități de învățare abordate:
A.D.E.
D.L.C. – „Să o eliberăm pe Zâna poveștilor”- joc -exercițiu;
A.L.A. „O poveste minunată, cu ale mele mâini creată”
Știință – „Harta tărâmului de poveste”- confecționare;
Artă – ”Personaje îndrăgite, prin povești rătăcite”- pictură, decorare;
La acest centru am confecționat niște figurine având dimensiunea între 30 și 50 centimetri cu personaje din cele patru povești la care s-a făcut referire – „Ciuboțelele ogarului”, „Motanul încălțat”, „Alba ca Zăpada și cei 7 pitici” și „Cei trei purceluși”. Figurinele pe care le-am confecționat au fost neterminate, copiii trebuind a face acest lucru.
Când au plecat de la mine figurinele se prezentau așa cum le vedeți mai jos.
Construcții- ”Castelul din poveste”- construire prin suprapunere și îmbinare;
Aici provocarea a fost mai mare pentru a găsi soluția cea mai la îndemână și după îndelungi analize am ajuns la concluzia că cea mai bună este aceea a realizării castelului din bucăți, bucăți care mai apoi să vină îmbinate pe o bucată de carton, castelul având o dimensiune destul de generoasă: 1 metru pătrat.
Situații de învățare: DOS; DEC
Scopul activităţii: Stimularea expresivității și creativității limbajului preșcolarilor într-un context ludic atractiv și exersarea potențialului creativ, formarea unor atitudini pozitive față de sine și față de ceilalți;
Obiective operaţionale:
• să recunoască scene din poveștile învățate, pe baza audierii unor fragmente;
• să asocieze personajul cu povestea din care face parte;
• să povestească întâmplări/acțiuni din povești, dovedind creativitate verbală și corectitudine în construirea enunțurilor;
• să analizeze comportamentul personajelor din poveste evidențiind calitățile și defectele acestora;
• să realizeze o hartă prin aplicarea elementelor și orientarea în spațiul dat;
• să picteze personajele din povești, prin tehnica aplicării acuarelei cu pensula;
• să construiască prin îmbinare și suprapunere castelul din povești;
• să creeze o poveste, pe baza machetei realizate.
Întreg proiectul acestei activități îl găsiți mai jos.
Nu-i așa că au ieșit într-un mare fel?
Cât despre cele două machete mari, din fundal, sunt tot de mine confecționate, țineți-vă bine, în 2012. Da, da, niște machete meșterite acum mai bine de zece ani arată și acum precum vedeți! Să mai aud eu pe cineva că spune că nu și-a amortizat investiția!