Astăzi a fost cu cântec, nu unul oarecare și nu rău ci tihnit așa cum trebuia la momentul acesta, într-o zi de februarie altfel ca până acum, consemnând un început. Un altfel de început chiar pe același drum.
Cântec naiv
Emil Brumaru
De ce nu vrei să-nnebunești la ora cinci
După-amiază, când e-atât de bine,
Și în sufrageriile adânci
Să faci pe preșuri tumbe dulci cu mine?
M-aș milogi-n dulapuri vechi să-ți pui
Rochia moale și, rămasă goală,
Ne-am bate cu lichioruri amărui
De chimion și mentă glacială.
Iar către-amurg, făr-a mai ține minte
Cine suntem, aproape de mătasă,
Îngenunchind pe paturile sfinte,
Am da cu sufletele noastre foc la casă!
*
