machetedidactice.com

Calendar de Advent 2020, a cincea zi

Uite că, sâmbătă fiind, tot la ora 7 ne-am trezit. Nici nu știu dacă e bine sau rău, însă știu cum este.

Ce se întreba acolo, în cartolina de astăzi? Păi, ceva de genul dacă ai păstra obiceiul din casa copilăriei, acela de a întâmpina Moșii în seara de ajun ori în dimineața următoare. Ei bine, eu de când mă știu, Moș Nicolae și Moș Crăciun vin seara, adică pe 5 decembrie și pe 24 decembrie. Și e foarte frumos și bine așa drept pentru care am păstrat tradiția și în familia mea. Nu mi-a plăcut niciodată ca ei să vină în dimineața zilei de 6 decembrie ori 25 decembrie iar copiii să caute prin cadouri cu ochii cârpiți de somn. E o chestie de învăț pe care nu am dorit a o schimba. Întrebarea zilei a fost tocmai despre acest lucru.

Răspunsul a fost cumva previzibil: va păstra acest obicei!

În rest, a venit Moșul, unul foarte bogat, peste așteptări în ceea ce mă privește și sunt fericită. Cu adevărat pentru că suntem sănătoși și l-am putut primi așa cum se cuvine.

Și la voi a fost la fel?

Lasă un răspuns

%d