machetedidactice.com

Chiar dacă n-ai chef, Hai la vot!

Citesc despre prezența slabă la vot. Despre oameni care nu doresc să-și exercite acest drept de bază prin care să-și exprime alegerea personală. Eu, timp de 21 de ani, nu am putut vota, pentru că așa era în regimul comunist.
Dacă au fost oameni care și-au dat viața pentru ca și tu să votezi, de ce nu o faci? Cât de greu este să-ți rupi câteva minute pentru a pune ștampilele pe preferații tăi?
Dacă vor ieși, te vei bucura.
Dacă nu, vei continua lupta, dar fără regretul de a nu-ți fi exprimat părerea.
Dacă nu faceți acest exercițiu pentru voi, măcar pentru copiii voștri făceți-o, pentru a vă vedea spiritul civic și a vă urma exemplul.
Noi am fost, chiar dacă a trebuit să parcurgem 50 de km dus-întors, deoarece se poate vota doar acolo unde ai reședința. După ce ieri după-amiază și toată noaptea a plouat torențial, dimineața s-a limpezit și un soare, cu dinți ce-i drept, s-a arătat pe cer. Gradele cam puține, 16 și un vânticel cam răcoros.
   
La Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu era liniște, iar organizarea impecabilă. Am completat buletinele de vot, patru la număr și am plecat, totul durând foarte puțin timp.
Dacă veți rata ocazia asta va trebui să așteptați încă patru ani. Câteodată reprezintă o perioadă foarte îndelungată de timp, pe care s-ar putea să o gestionezi mai greu. Așa că, nu mai sta pe gânduri și Hai la vot!
Mai e vreme până se închid urnele.
(sursa: andreicismaru)

Lasă un răspuns

%d