„Adriana Lecouvreur” cu Angela Gheorghiu în rol principal, răsfățul de sâmbătă

Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că voi avea parte, două zile la rând, de așa surprize. Mi-am făcut timp să urmăresc, în întregime, spectacolul Adriana Lecouvreur, după ce am văzut anunțul pe pagina celebrei soprane. Spectacolul a rulat pe website-ul FITS.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu reprezintă, dincolo de o celebrare a artelor, o îmbinare perfectă între teatru, dans, circ, film, carte, conferințe, expoziții, performance, muzică, și o ocazie de învățare și perfecționare pentru mii de voluntari români și străini care s-au alăturat, anual, evenimentului, legând prietenii uneori de o viață.
De asemenea, FITS continuă dezvoltarea unei piețe de spectacol și a dialogului creativ prin susținerea teatrului independent, a întâlnirii școlilor și academiilor de teatru, a noii dramaturgii a cărților de teatru și a experimentului creator. (sursa: aici)

Primul act

În foaierul Comédie-Française

O reprezentație teatrală urmează să înceapă, iar regizorul de scenă Michonnet aleargă DE ici colo pentru a satisface solicitările tuturor. Intră Prințul de Bouillon, protector al celebrei actrițe Duclos, urmat de starețul Chazeil. În timp ce distrează două tinere actrițe, Adriana intră pentru a trece în revistă partea lui Rossana, pe care, la scurt timp după aceea, va trebui să o joace.
Prințul întreabă despre Duclos și Michonnet îi spune că este în cabina sa unde intenționa să scrie un bilet. Prințul îi cere în mod suspect starețului să-i fie adus biletul cu orice preț. Michonnet, rămas singur cu Adriana de care este îndrăgostit, îi spune, că a decis să se căsătorească pentru că a primit o mică moștenire. Adriana, însă, fără să-și imagineze nimic, îi mărturisește prietenului că și ea este îndrăgostită de un episcop al contelui de Saxonia, care va fi în teatru să o vadă recitând în seara aceea. Michonnet se întristează și omul pe care-l aștepta Adriana, Maurizio, de fapt contele din Saxonia însuși nu un simplu purtător standard după cum credea actrița. Încă nu intenționează să-și dezvăluie identitatea cu ea și spune că are nevoie de protectori foarte importanți.Adriana se oferă să vorbească contelui de Saxonia despre asta, iar Maurizio pleacă după spectacol. Adriana îi oferă o grămadă de violete, iar Maurizio se îndreaptă spre scena lui.
Între timp, starețul îi dă prințului scrisoarea lui Duclos. El vorbește despre o numire politică care va avea loc în aceeași seară, în cabana obișnuită, iar scrisoarea trebuie să fie livrată contelui. Prințul crede, prin urmare, că Duclos a dat o numire contelui. Prin urmare, invită un grup de prieteni la cină la cabană pentru a-l surprinde pe Duclos, dar cei prezenți îl batjocoresc pe prinț, deoarece știu că scrisoarea de la Duclos a fost scrisă în numele soției sale, prințesa lui Bouillon.

Al doilea act

La cuibul Grange-Batelière.

În cuibul lui Duclos, prințesa de Bouillon îl așteaptă cu nerăbdare pe Maurizio, care apare târziu. Ea îi mărturisește că dușmanii puternici se opun ascensiunii sale pe tronul Poloniei și îi doresc arestarea. Maurizio, auzind acest lucru, ar prefera să plece, dar prințesa îl reține, tânjind după el. Maurizio încearcă să răspundă și pentru a nu o supăra, se preface că violele primite ca dar de la Adriana sunt un tribut adus ei. Deodată sosește prințul, convins să-l surprindă pe Duclos. Prințesa se ascunde într-o cameră întunecată, în timp ce prințul îi spune contelui Maurizio că i-ar da cu bucurie și îi strânge mâna. În timp ce starețul pregătește sala pentru cină, Adriana ajunge și îl întâlnește cu surprindere pe Maurizio; cei doi schimbă noi promisiuni de dragoste. Dar starețul perfid îi dezvăluie Adrianei prezența unei rivale, ceea ce sugerează că el este Duclos. Maurizio, însă, o convinge pe Adriana de nevinovăția lui și o roagă să o ajute pe femeia închisă în cameră să iasă din ascunzătoare și să scape. În întuneric, cele două femei nu se văd, iar prințesa, recunoscătoare, încearcă să descopere identitatea salvatoarei ei,dar Adriana, împărțită între dragostea pentru Maurizio și gelozie, încearcă să se ascundă. Tăcerea ei o aprinde mai întâi pe Prințesa de nobilă indignare și apoi de gelozie: Maurizio nu i-ar fi încredințat sarcina de a o salva dacă nu unei persoane deosebit de dragi lui, și se teme că Adriana ar putea fi rivala lui. Cele două femei își revendică drepturile asupra contelui, dar sosirea bruscă a cuiva o face să fugă pe prințesa, care pierde o brățară care este adunată și trimisă Adrianei.

Al treilea act

La Palatul Bouillon.

La Palatul Bouillon, înainte de un spectacol în care Adriana va fi prezentă, prințesa tulburată se întreabă cine a fost salvatoarea ei misterioasă. De îndată ce Lecouvreur intră, prințesa cîi recunoaște vocea și, inteligent, spune că Maurizio a fost rănit într-un duel. Adriana devine palidă, dar se bucură când îl vede pe Maurizio apărând în siguranță. Prințesa a înțeles însă că ea este salvatoarea ei. Adriana este, de asemenea, măcinată de îndoieli și crede că a recunoscut vocea prințesei. În timp ce pe scenă se dansează un balet în stil clasic, toată lumea se întreabă a cui a fost brățara găsită în cuibul lui Duclos. Adriana și prințesa hrănesc bârfele cu insinuările lor până când Adriana arată brățara Prințesei, aceasta fiind recunoscută de Prinț. Nu mai există îndoieli cu privire la identitatea celor două doamne. Prințesa o roagă pe Adriana să spună ceva. Actrița recită „monologul apelului” de la Phaedra lui Racine și, pe ultimele cuvinte o indică pe prințesa, care jură să se răzbune în timp ce publicul aplaudă.

AL patrulea act

La casa Adrianei.

Adriana, care nu mai joacă de ceva vreme, primește în vizită prieteni actori care o invită să se întoarcă cu ei. Ea este de acord. Imediat după aceea, ea primește o cutie trimisă de Maurizio: conține o grămadă de violete. Adriana le miroase, dar apoi, crezând că Maurizio cu acel gest intenționează să-i returneze violetele pe care i le dăduse, le aruncă în flăcări. Imediat după aceea, primește o vizită a lui Maurizio și Michonnet. Contele și Adriana își reînnoiesc promisiunile de dragoste, dar deodată cântăreața devine palidă și amețită, iar în cele din urmă moare sub privirile disperate ale lui Maurizio și Michonnet. Violetele din cutie erau otrăvite. Dar nu Maurizio le-a trimis, ci prințesa lui Bouillon.

Am aplaudat la final cu mare încântare, fericită de a fi fost părtașă la așa regal.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: