Nu știu dacă se putea un moment mai potrivit pentru a migăli la un dream catcher. Astrele au dorit ca ele să ajungă la mine tocmai acum, când e așa o nebunie și multă lume e isterizată. Mi-a plăcut să meșteresc de când mă știu, în copilăria neavând așa o bogăție de materiale, însă de când sunt mamă nu mai contenesc să descopăr tot soiul de tehnici, încercând să dau curs provocărilor care mai de care mai inedite.
Când erau mai mici, copiii mei mi se alăturau cu bucurie și curiozitate. De când sunt mari, ocaziile când dau curs provocărilor mele sunt din ce în ce mai rare și pe undeva îi înțeleg. Sunt băieți și nu-s preocupați de așa îndeletniciri, însă-s curioși să vadă progresul și produsul final.
Revenind la dream catcher-ul pe care l-am meșterit astăzi, e ceva de care nu eram complet străină, încercând mai în anii din urmă să meșteresc și eu unul fără a dispune de un kit. A sosit și ziua lui și așa m-am apucat de lucru.
În aceste kit-uri ai toate materialele necesare și instrucțiunile date. Numai că, dacă nu ești puțin priceput în ale cusutului, e destul de complicat să-ți iasă țesătura respectivă. Nici îmbrăcatul inelului nu e așa de la îndemână de făcut, panglica fiind alunecoasă.
Ei, pentru mine nu a reprezentat o etapă așa de grea nici îmbrăcatul inelului și nici țesătura, având la îndemână un ac de plastic, foarte de ajutor.
După ce am terminat de făcut țesătura, am atașat cele patru cordeluțe pe care am prins mărgelele și penele, dar și elementele decorative prezente în kit.
Dacă aș fi avut mărgelele potrivite, aș fi strecurat și în țesătură câteva, dar a ieșit bine și așa.
Dreamcatcher sau prinzătorul de vise este unul dintre cele mai fascinate obiecte tradiționale ale nativilor americani (indienilor).
Prinzătorul de vise tradițional a fost destinat alungării viselor negative, astfel permițând viselor pozitive să pătrundă.
Acesta are forma unui cerc pe care sunt atașate pene naturale. Pentru nativii americani cercul simboliza putere și unitate. Foarte multe simboluri tradiționale au avut forma unui cerc printre care și traditionalul dreamcatcher.
Nativii americani credeau despre aerul noptii că ar fi plin de vise pozitive și negative.
Prinzătorul de vise, se atârnă deasupra patului sau lânga pat, fluturând ușor în miscarea aerului, prinzând visele bune și alungându-le pe cele rele.
Se spune că odată ce ai atârnat un dreamcatcher deasupra patului visele rele nu vor mai pătrunde niciodată în somnul unui om, acesta având parte doar de experiențe pozitive de-a lungul nopții.
Secretul unui somn liniștit îl reprezintă dreamcatcher. Odată ce acesta pătrunde în dormitor, dăm șansa nopților liniștite și pozitive să intre în viețile noastre.
Sper ca odată terminate să prindă cele mai frumoase vise pe care le-ai putea avea ori dori. 🙂
A visa, asta-i fericirea; a aștepta, asta-i viața.
Victor Hugo
2 gânduri despre “Dream catcher”
Ce frumooos!De unde ai luat kit-ul?
Le-am primit de la o doamnă care le-a cumpărat din Canada.