Restul a fost activitate domestică, poate prea domestică, discuții lungi cu Luca și Răzvan, băieții mei adorați și încercări aducătoare de energie mai multă că-s cu bateriile epuizate.
Astăzi m-am hotărât să înrămez picturile lui Luca, cel care până nu demult picta doar în tonuri de negru, pentru că ceea ce a făcut în ultima vreme la acest capitol reprezintă un mare salt. Totul este o poveste pe care mi-aș dori să o pot povesti mai târziu, pentru că e foarte frumoasă și că merită transmisă celor care vor urma în familia noastră. Știu, poveștile personale sunt cele mai frumoase pentru că au o aură aparte, și chiar dacă ale altora te miră/inspiră/intrigă parcă ale tale sunt deosebite.
Așa și acțiunea mea de astăzi are ceva special ori asta contează pentru mine. Sper și pentru Luca.
A trecut și vineri 13, chiar dacă eu nu sunt deloc superstițioasă.
