Trebuie să mărturisesc faptul că, alegerea lui Luca de după Povestea lui Despereaux m-a luat prin surprindere. Spun asta deoarece cartea pe care a pus mâna pentru a o citi a fost Poveşti cu tâlc de Alexandru Mitru.
Ediţia pe care noi o avem este una ce datează din anul 1972, apărută la editura Ion Creangă şi are ilustraţiile de Anton Perussi. Este o carte peste care au trecut anii, fără ca să-i ştirbească nici o clipă din frumuseţe şi înţelepciune. Din contra!
Dar iată ce ne spune autorul în introducere:
Dragi cititori,
Am primit o scrisoare. Suna aşa:
– Moş Mitrule! De toate ştii matale, spui ici o snoavă, colo alta, un basm, sau o legendă. De ce nu scrii o carte, ca să ne spui mai multe dintr-o dată? Că dragi ne mai sunt poveştile bătrâne, şi tâlcul lor ni-e drag să-l înţelegem!…
„Să ştii că-i drept, mi-am spus. De ce nu scriu? E treabă grea!Multe sunt cuvintele înţelepte rostite de popor, şi nu-i uşoară munca a le pune pe hârtie. Nenumărate sunt poveştile în care, din vechime, omul se războia, glumind, cu răutatea, lenea, lăcomia, trufia şi minciuna, zavistia şi înşelăciunea, fudulia, zgârcenia, arţagul, pizma, viclenia, şi câte or mai fi năravuri… Nu este bici să usture mai tare decât râsul! „…
Şi-atâtea sunt poveştile bătrâne, că de s-ar împărţi fiecăruia din ţara asta câte una şi tot ar mai rămâne de zece ori pe atâtea…
Şi-apoi, dacă-i aşa, aşterne-te la scris, moş Mitrule! Poate vei izbuti să înmănunchezi o samă din poveştile acelea, create de popor cu tâlc şi înţelepciune.
Povestea cea mai bună e cea mai umblată. Vezi, care au umblat mai mult pe drum? Pe care le-a îndrăgit mai mult poporul? Şi scrie-le cu grijă.
E treabă grea, moş Mitrule, să ştii! …
Pune şi tu umărul, şi tâlcuieşte câte o vorbă de demult!
Mai scrie şi poveşti dintr-ale tale, c-ai fost îndestulat cu bogăţii, cât păr este pe broască, şi ţi-a fost viaţa dulce ca pelinul… ( Amar peste amar, şi-n vârful amarului, şi firul pelinului! )
Nevoia te-a-nvăţat destule, că nu este vreun sfetnic mai bun decât nevoia…
Apucă dară pana şi-aşterne de hârtie slova bătrânească, moş Mitrule, şi nu uita că ai înaintaşi mai vrednici decât tine, ce nu stăteau atâta în cumpănă, când era vorba să împlinească o datorie… Fă-ţi dară datoria şi tu, cum se cuvine!
Am luat în mână pana şi am muiat-o în cerneală… Şi călimara, făcută din durere şi bucurie, din râs şi întristare, era inima mea, nu alta, dragă cititorule!… Cu fiece poveste pe care am scris-o, ţi-am dăruit şi câte o fărâmiţă din ea.
Dacă am scris cum se cuvine, tu vei simţi, vei fi alăturea de mine, şi dacă nu, mă vei goni încolo.
Cred însă că mă vei chema, pentru că în cartea asta nu grăieşte un om, moş Mitru, ci poporul, o părticică din comoara lui cea dulce şi amară totodată de glume şi înţelepciune…
Cu această vorbă, îţi urez drum bun în paginile cărţii, cititorule; nădăjduiesc să afli sub cuvinte grăuntele de aur ce-i pus acolo pentru tine.
Moş Mitru
Luca a citit cu mare drag, s-a manifestat zgomotos, s-a amuzat, a râs cu toată faţa!
Ineditul acestor lecturi a fost acela că după ce Luca lua cunoştinţă de ele, le povestea imediat atât tatălui dar mai ales lui Răzvan. Cadrele au fost diferite iar exerciţiu minunat pentru el, dar şi pentru noi ca ascultători.
Doresc a aminti doar câteva din poveştile din această carte. Ele sunt una mai frumoasă ca alta şi se numesc:
Tomiţă iepuraşul
Trei popândăi
Cocoşelul cu pene de aur
Păunul şi curcanul (mare amuzament mare!)
Dovleacul şi viţa
Spicul de grâu şi pleava
Pinul singuratic
Cei doi Boghici (citită de mai multe ori)
Ionică mincinosul
Banul muncit
Fiertură de sumăieş
Şoricelul trufaş
După ce a citit aceste poveşti, am ,,confecţionat” pentru a lucra cu el nişte fişe pe care le ataşez mai jos. Am încercat cu ajutorul lor să recapitulăm materia pe care Luca o va da la evaluări.
În demersul nostru, acolo unde a fost necesar, am folosit atât Dicţionarul universal ilustrat al limbii române, dar şi cel de sinonime şi antonime.
Poveşti cu tâlc – Fişe de lucru clasa a IIa
Poveşti cu tâlc Alcătuirea unui text clasa a II a
Iată cum am ajuns la concluzia, dacă mai era necesar, că un copil nu citeşte neaparat numai după cum arată cartea! Această carte ruginită, după cum o consideră Luca, datorită paginilor îngălbenite de vreme, mi-a arătat o altă faţă a copilului, plină de bucurie şi de plăcere. Faptul că a reacţionat aşa, mi-a dovedit că a înţeles ceea ce a citit.
Ca să nu mai pomenesc de bucuria de a ne diversifica repertoriul şi de a împleti noul cu vechiul. Iar pentru aceasta trebuie să mulţumim autorului dar şi celor care au tipărit această carte. Respect!
Sunteţi invitaţii noştri la o porţie de tâlcuri şi învăţăminte!
2 gânduri despre “De la cărţi noi (la propriu), la cărţi … ruginite! „Poveşti cu tâlc” de Alexandru Mitru”
au un farmec aparte cartile vechi. copiii le gasesc fascinante stiind ca sunt de cand eram noi, parintii, mici. am si eu cateva si Dante vine cu ele la mine sa ii citesc de cand eram eu mica :). la fel spune si cand vrea sa vada Maria Mirabela sau Veronica 🙂
Dreptate ai! Vreau să spun că Luca nu s-a abţinut şi a mirosit-o şi pe asta. Oricum, i-au plăcut foile ruginii, dar şi faptul că scrisul este mare şi îngroşat, iar imaginile cu tâlc, precum poveştile.