Povestea casei de turtă dulce

Dacă ai curiozitatea să întrebi copiii la ce-i duce gândul atunci când spui „turtă dulce”, cred că un procent foarte apropiat de 100% va spune Hänsel și Gretel, iar ochișorii le vor sclipi.

Nici o altă prăjitură nu simbolizează sărbătorile de Crăciun așa cum reușește turta dulce în multele forme, de la case comestibile și omuleții de turtă dulce, până la pâinea condimentată, de consistență asemănătoare tortului. În Anglia Medievală, cuvântul turtă însemna pur și simplu „ghimbir păstrat” și nu a fost folosit la deserturile cu care suntem familiarizați până în secolul al XV-lea. Termenul este acum utilizat pe scară largă pentru a descrie orice fel de coptură delicioasă care combină ghimbirul cu mierea sau melasa.

Rădăcina de ghimbir a fost cultivată pentru prima dată în China antică, unde servea, în mod obișnuit, ca tratament medical. De acolo s-a răspândit în Europa, prin Drumul Mătăsii. În Evul Mediu s-a utilizat mai mult sub formă de condiment datorită capacității de a da un gust special cărnii conservate. Se spune că Henric al VIII-lea a creat o poțiune de ghimbir cu speranța de a obține un „medicament” care să sporească rezistența la ciumă. Chiar și astăzi folosim ghimbirul ca remediu eficient pentru diferitele afecțiuni ale stomacului. În sanscrită, rădăcina era cunoscută sub numele de srigavera, care se traduce prin „rădăcină în formă de corn” – un nume potrivit pentru aspectul neobișnuit al ghimbirului.

Potrivit Rhondei Massingham, prima rețetă cunoscută pentru pâinea de turtă a venit din Grecia, în 2400 î.Hr. Rețetele chinezești au fost dezvoltate pe parcursul secolului al X-lea, iar până la sfârșitul Evului Mediu, europenii aveau propria lor versiune de turtă. Prăjiturelele dure, uneori aurite cu frunze de aur și în formă de animale, regi și regine, au fost ca o monedă de schimb la târgurile medievale din Anglia, Franța, Olanda și Germania. Reginei Elisabeta I i se atribuie ideea de a decora prăjiturelele în acest mod, după ce făcuse unele care semănau cu demnitarii care-i vizitau curtea. De-a lungul timpului, unele dintre aceste festivaluri au devenit cunoscute sub numele de Târguri de turtă. Formele de turtă s-au schimbat odată cu anotimpul – primăvara au devenit flori, iar toamna s-au preschimbat în păsări. Decorate eficient, acestea au devenit sinonime cu toate lucrurile fanteziste și elegante în Anglia. Frunza de aur, adesea folosită pentru a decora prăjiturele de turtă, a dus la expresia populară „a scoate aurul de pe turta dulce.” Detaliile arhitectonice albe sculptate, găsite în multe case coloniale de pe litoralul american, sunt uneori denumite „lucrări de turtă”. Casele de turtă dulce își au originea în Germania în timpul secolului al XVI-lea. Casele elaborate cu pereți din bucăți, decorate cu folie în plus față de frunze de aur, au devenit asociate cu tradiția de Crăciun. Popularitatea lor a crescut când frații Grimm au scris povestea lui Hänsel și Gretel, în care personajele principale ajung, la un moment dat, la o casă făcută în întregime din turtă dulce, din mijlocul unei păduri. Nu este clar dacă aceste case de turtă au apărut după basmul popular sau invers. În anul 2006, la un Mall din America, s-a înregistrat un record pentru cea mai mare casă de turtă dulce. Casă câștigătoare, care se întindea pe aproape 40.000 de metri cubi, a fost ridicată la Traditions Golf Club din Bryan, Texas. Bineînțeles, ea a avut nevoie de autorizație de construcție și a fost construită la fel ca o casă tradițională, utilizându-se 4.000 de cărămizi de turtă. O rețetă pentru o casă de această dimensiune ar include 1.800 de kilograme de unt și 1.080 de unități de ghimbir măcinat. Impresionant, nu?
Turta dulce a ajuns în Lumea Nouă alături de coloniștii englezi. Prăjiturelele au fost uneori folosite pentru a-i influența pe alegătorii din Virginia pentru a favoriza un candidat față de altul. În Germania, există o rimă legată de Casa de turtă dulce pe care o puteți citi mai jos în limba germană:

Knusper, knusper, knäuschen,
wer knuspert an meinem Häuschen?
Der Wind, der Wind,
das himmlische Kind.*

Nu vreau să uit să amintesc faptul că, în germană, Casa de turtă dulce este numită uneori „Hexenhaus” (Casa Vrăjitoarei).

Pe 13 decembrie, de Ziua caselor de turtă dulce, vă invit să vă așezați confortabil într-un fotoliu, să vă înveliți cu un pled călduros, să aveți alături o ceașcă de ceai și câteva bucăți de turtă dulce. Acum puteți intra de-a dreptul în povestea celor doi orfani, una care are un final fericit!

Sărbători cu bine!

___________

*Crocant, crocant, crocant,
cine îmi crăpă micuța casă?
Vântul, vântul,
copilul ceresc.

Articol apărut în revista online Literatura de azi.

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: