Misterioasele și jucăușele cifre

Pentru unii, întâlnirea cu cifrele vine firesc, iar socotitul, următoarea fază, se petrece în cel mai senin mod cu putință.

Pentru alții, cifrele reprezintă un mister pe care ori reușesc să-l descifreze greu, ori deloc. Pe vremea copilăriei mele era dfoarte complicat să nu fii prieten cu cifrele și cu toate exercițiile și problemele pe care ți le aduceau în atenție. Cei care nu le iubeau ori înțelegeau, aveau șanse puține de reușită, aici referindu-mă la ceea ce se numește segmentul uman.
Acum, din fericire, ofertele sunt multe și variate iar matematica nu mai reprezintă un așa balaur de neînvins.
E drept, studiile arată că cei care o stăpânesc sunt mai organizați, găsesc soluții mai repede la problemele cu care se confruntă. Matematica modelează modul de a gândi, de a reacționa, de a aprecia o situație, care se regăsește din plin în viața de zi cu zi.
Ne lovim de matematică în fiecare zi chiar dacă nu conștientizăm, chiar și cele mai banale activități pe care le facem putând fi reproduse matematic, prin diverse metode.

Așadar, începutul deslușirii acestor taine, ale matematicii, au loc din fragedă pruncie. Atunci părinții sunt cei care pot îndruma copilul în descoperirea misterelor.

Când intră în școală, doamna învățătoare este cea care continuă procesul de înțelegere, cunoaștere și analiză a exercițiilor și problemelor matematice.

Atunci când era mic, Răzvan îmi tot spunea:

– Mama, nu te teme de zero! El nu-i nimic!

Vă invit să ne jucăm alături de copii cu cifrele, poate așa le deslușim tainele mai ușor. 🙂

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Misterioasele și jucăușele cifre”

%d blogeri au apreciat: