machetedidactice.com

Activități educative copii – Hobby-urile de astăzi – tihna de mâine

Nu cred că mai există cineva care să nu știe că hobby-ul este o îndeletnicire plăcută, în afara preocupărilor profesionale, exercitată în timpul liber. Sentimentul pe care ți-l aduce un hobby este greu de descris și cred că la o așa întrebare, răspunsurile pot fi multiple, dar esența aceeași; plăcere, relaxare.
Luca are parte, alături de tatăl lui, la consolidarea unei astfel de activități. E una pe care eu nu a îndrăgesc, la care nu particip, dar pe care o încurajez și susțin cu vorba și fapta.
Așadar, voi vorbi despre pescuit căci acesta este împricinatul. 🙂

Sâmbătă după-amiaza.
– Luca, ce zici, mergem mâine la un pește?
– Da, sigur că mergem!
– Să știi că plecăm în zori, ca data trecută.
– Nu e nici o problemă, e mai frumos așa. 🙂
În zori însemnând la ora 4 dimineața, nicidecum mai târziu. Mulți ar crede că nu e posibil așa ceva dar uite că la noi se poate. Din dorință proprie chiar cu multă nerăbdare și freamăt. Ambii mei copii sunt din categoria celor matinali, foarte matinali și nu am întâmpinat niciodată proteste atunci când situația a cerut-o. Dar acum e vorba de o plăcere.
Nici nu a prea dormit de nerăbdarea plecării, iar de cu seară, uneltele au fost pregătite la fel și nada pentru pești.

La ora 5 erau deja pe baltă.

IMG-20160821-WA0000

De data asta a fost mai deosebit pentru că micul pescar a primit în dar o undiță specială, pentru copii. Știți ce bucurie?

Nu a durat mult și au început telefoanele. Eu eram pe tăpșan, la soare, cu o carte în mână.

– Mama, nici nu bănui ce pește am prins!
– Da? Mă bucur!
– Are peste un kg. Abia aștept să-l vezi și tu. Dar trebuie să-mi promiți că atunci când venim, cureți toți peștii și-i pregătești pentru o cină specială.
– Mai e vorbă?! Așa voi face.
– Stai puțin, nu închide!
– Dar ce s-a întâmplat?
– Păi bate!
– Cine bate?
– Undița bate. 🙂
Am așteptat să vedem dacă bătaia undiței a adus cu ea un nou peștișor iar răspunsul a fost pozitiv. Dar era mai micuț ceea ce însemna că treaba încă nu se terminase.

Luca pește

S-au întors pe la ora 4 după-amiaza, plini de veselie și cu pielea rumenă. Nu mai era rost de ars asta pentru că tocmai ce ne întorsesem de la mare, acolo unde soarele îi preschimbase deja în ciocolate.

Mi-am ținut promisiunea și am curățat peștele prins de cei doi pescari. Poate e interesant de menționat că a fost mâncat cu așa o plăcere fiind cel mai delicios. Mult mai bun ca orice somon sau dorada ori altă specie de pește gustată vreodată. Ăsta este rezultatului practicării unui hobby; plăcere de mai multe feluri. În cazul de față și gustativă. 🙂

20160821_163132

Înclin să cred că mai târziu, atunci când va fi nevoie de o relaxare și o încărcare a energiilor, acest hobby va constitui un mare avantaj. Când a început demersul despre care vorbesc acum, am crezut că cel mic nu va avea răbdare, se va plictisi și va ieși un mare fiasco. Dar iată că m-am înșelat. Și ce mă bucur că nu a fost așa!

Nu contează cum se numește pasiunea voastră dar dați-i curs. Angrenați și copiii în ea și sădiți în ei energii nebănuite. Sănătate curată!

Lasă un răspuns