machetedidactice.com

Activități educative copii – Noi ne-am întâlnit cu Valentin în luna martie, nu în februarie

Nu sunt o adeptă a întâlnirii cu Valentin, cel care vine cu inimile după el, din considerente care nu au nici o importanță. Cred că a venit cam târziu la întâlnirea cu mine, dar nu mă deranjează manifestările pe care le văd în jurul meu. Atâta timp cât nu ne producem nici un disconfort, totul este super.

Spuneam că ne-am întâlnit cu el, dar asta s-a petrecut la Brașov (Alina, drag mult!)

De ce? Pentru că Valentin despre care fac eu vorbire este un spiriduș. Iar cartea despre care doresc a vă povesti se numește Minunata călătorie a spiridușului Valentin scrisă de Carlos Busquets. Este o carte minunată, iar ilustrațiile sunt de vis și sunt semnate Aurora Lago. Pentru cine dorește un punct de reper, e bună trimiterea la Un an din viaţa familiei Chiţ- Chiţ, cu care Luca a avut o experiență extrem de plăcută și spun asta pentru că nu a mai dorit să o lase din mână din momentul în care a început s-o citească. Am descris în articolul respectiv, încântarea și însemnătatea unui text potrivit.

1566

Revenind la Valentin,

Cu multă vreme în urmă, pe insula spiridușilor din Țara Minunilor, trăia un tânăr spiriduș pe nume Valentin.

DSC_2610

Acest popor de spiriduși „poznași și drăgălași”, duceau o existență cum numai în basme găsești: locuiau în ciuperci, dar nu din acelea otrăvitoare, și nu aveau nevoie de bani ci își rezolvau aceste nevoi prin schimburi în natură.

DSC_2666

ridichile mele pentru pantofii tăi, pălăria ta, pentru dulceața mea …

În ținutul acesta de basm locuia și o prea frumoasă fată de care Valentin se îndrăgostise până peste cap. Numele ei era Celestină și, culmea, era chiar vecina lui Valentin.

DSC_2611

Și aici intervine intriga și acțiunea poveștii, prin apariția lui Fumigen, un vrăjitor ce râvnea, și el, la frumoasa Celestina. Pentru era un vrăjitor iscusit, acesta făcea tot soiul de poțiuni cu care o ademenea pe micuța spiridușă.

DSC_2667

Însă Valentin, cu ajutorul înțeleptului satului, află că există o pasăre albastră, care odată ajunsă în mâinile persoanei iubite rezolvă orice problemă. Așadar, micuțul spiriduș pleacă în căutarea acestei păsări și în drumul lui are de înfruntat tot soiul de provocări care mai de care mai periculoase.

DSC_2668

Valentin, datorită bunătății lui, este ajutat de toți cei care îl întâlnesc, fie că sunt de pe pământ sau din fundul oceanului. Sunt minunate pasajele în care acest personaj reușește să iasă la liman cu ajutorul prieteniei. Oameni și animale îl ajută deopotrivă. 🙂

DSC_2669

Așadar, în lupta cu acest vrăjitor, prietenia se va dovedi a fi arma cea mai puternică, iar Valentin va ajunge la timp pentru a o elibera pe Celestina din vraja maleficului Fumigen.

DSC_2618

DSC_2620

Pentru noi, întâlnirea cu Valentin a fost foarte plăcută și a venit la momentul potrivit. Luna martie este o lună în care se sărbătorește venirea primăverii, dar și mamele, fetele, frumosul și gingășia. Pentru un băiețel, bune de luat aminte pentru mai târziu! 🙂

Cărți Brașov 28 feb20151

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Activități educative copii – Noi ne-am întâlnit cu Valentin în luna martie, nu în februarie”

%d