Noțiuni ca sinonime, antonime, omonime se regăsesc tot mai mult în discuțiile noastre și asta pentru că lectura, îl ajută pe Luca să vadă cât de bogată dar și alambicată este limba română. Sunt noțiuni ce trebuiesc asimilate treptat, ca în orice domeniu, iar dacă acest lucru se face constant și cu măsură, rata de succes este garantată.
Trebuie să recunosc că mai adaug și eu câte ceva la bagajul de cunoștințe sau îmi reamintesc despre noțiuni studiate în anii din urmă.
Astăzi am vorbit mai mult despre Omonime iar cea care i-a deschis apetitul, a fost o carte minunată ce se află în biblioteca noastră din anii 80. Atunci, la Editura Ion Creangă, apăreau tot felul de minunății și am un regret știind că aceasta a dispărut.
Cartea despre care doresc să vă vorbesc astăzi se numește Dicționar de Omonime și de familii de cuvinte, ușor de învățat, pe rime, la care să luați aminte și este scrisă de Tudor George.
Coperta și ilustrațiile sunt semnate de Done Stan, iar cartea are 90 de pagini.
Dar iată ce scrie autorul Tudor George în Cuvântul înainte:
Lucrarea de față, sugerată de Editura Ion Creangă, m-a atras de la bun început ca fiind o acțiune importantă și total inedită în sprijinul literaturii pentru copii, ca un dublu aport și anume nu numai distrctiv- educativ, dar și în mod direct, utilitar, în sensul dezvăluirii unor taine intime, de alcătuire și sinteză ale insușirii procesului tehnic de construcție a literaturii, folosind cărămida cuvântului. Căci omonimele, ca formații lexicale identice în formă și pronunție, dar comportându-se diferit prin conținutul lor diferențiat, crează perplexități stilistice și apropieri uluitoare, turburând în mod neprevăzut logica textului propus.
Efectul scontat este atenționarea elevului asupra semnului literal, care poate opera bi sau trivalent, ori alteori chiar mai amplu, ca exponent literar.
Asemenea fenomene de tranzacție pot provoca metafore abrupte, automatisme nesupravegheate ale vorbirii firești, acele confuzionisme metaforice depozitate la altă figură de stil cunoscută nouă drept catahreză, care stă adesea la originea absurdului cu efecte hazlii în mintea celor mici, dar și la baza absurdului ca procedeu literar, investigat, încă de pe când era pe băncile școlii, de către Urmuz.
Studiul omonimelor, ca și al familiilor de cuvinte, urmărește, prin întocmirea versificată a acestui Dicționar, să revele micilor cercetători jocul expresiei și tropismele sprecifice limbii române, în cadrul unor ore speciale sau în ambianța cenaclului literar, venind în sprijinul ludic al elevilor, dar și gustul către meșteșugul poetic. Asemenea nevinovate jocuri de cuvinte vor îndrepta atenția spre poantă și către variate genuri literare de început, inițiindu-i în compunerea cimiliturilor, epigramei și calamburului, iar eventualele erori stimulate cândva de omonime, vor deveni, cu timpul, vorbe de spirit și efecte stilistice. Ceea ce le doresc tuturor micilor literați, din toată inima!
Așadar, autorul a prezentat într-un mod ce nu mai are nevoie de nici o adăugare și a specificat utilitatea lui.
Am trecut și noi la treabă iar lecturarea acestor mici poezioare a adus multe zâmbete pe chipul nostru. Am atașat mai sus câteva pagini din acest dicționar, care și prin mărimea sa, are 30 / 20 centimetri, este diferit.
Coloană
Coloana de la Tîrgu Jiu
De Brâncuși fu meșterită
O coloană infinită:
Visul lumii întrerupându-l,
Leagă cerul cu pământul,
E-un catarg or arbor mare,
Trunchiul înălțând spre soare-
Stâlp de poară, stâlp de casă-
O columnă luminoasă!
Mobilizarea cuvintelor
Cum se face o poezie?
În coloană, vers cu vers,
Rânduri, rânduri tocul scrie,
Oastea vorbei pe hârtie,
Și o-ncolonează-n mers!
Lectură
Tatăl meu citește clar
O coloană de ziar!
Verticalitate
Omul, ca să ste-n picioare
Și-n picioare când se scoală,
Are forță, sprijin are
În coloana vertebrală!
Spor la lectură vă dorim!
