machetedidactice.com

Activităţi educative copii – O lectură dragă, dragă! „Casa furnicuţelor” şi fişe pentru clasa a II a, pe marginea ei

Imagine

Alina Miron şi ale ei minunate cărţi, au intrat în casa noastră înaintea lui Luca. Le-am găsit într-o margine de raft, ca multe cărţi minunate şi de când le-am văzut mi-am spus că nu trebuie să le ratez. Nu ştiam nimic despre ea, nu auzisem pe nimeni vorbind despre poveştile scrise de ea, dar coperţile celor patru cărticele m-au îndemnat să le cumpăr.

Atunci, la raft, nu am avut timp decât pentru a le răsfoi şi ceea ce am putut „ciupi” din zbor a fost suficient. Mai apoi am auzit muuulte comentarii însă în sufletul meu, aveam senzaţia că toate aceste referiri sunt făcute la adresa unui bun şi drag prieten de-al meu.

După venirea lui Luca pe lume, lecturile au continuat şi ele, seară de seară, fiind o prelungire a unei activităţi pe care o începusem în urmă cu zece ani, atunci când Răzvan era auditorul perfect. Cine lecturează poveşti la culcare ştie foarte bine despre ce vorbesc! Şi uite că, la acest capitol, am împlinit majoratul! Sunt mândră de mine!

Casa furnicuţelor are un uşor avans în raport cu celelalte şi asta pentru că Luca are o slăbiciune pentru ea. N-aş putea să detaliez acest fapt însă a cerut-o mai mult la lectură. Când era micuţ s-o asculte, acum s-o citească singurel.

Imagine  Imagine

Îmi spunea draga mea prietenă, Alina, că nu se mai găsesc de cumpărat, drept pentru care am scanat această carte şi o ataşez, ca acei dintre voi care nu au intrat în posesia ei, s-o poată lectura, pentru că merită.

Cartea furnicutelor Alina Miron

Luca a avut pentru ora de lectură de pregătit una la alegere, iar el s-a reîntors la furnicuţele lui dragi. A citit iar, a vorbit din nou despre Fufu şi despre Uca, despre nedreptatea pe care le-o fac oamenii, despre minunăţiile acestea de insecte ce au numai calităţi şi despre puterea extraordinară a micii creaturi. Ne-am adus aminte despre lecţia noastră cu furnicuţa, lecţie pe care o puteţi vedea aici.

Nu mai spun de macheta didactică de care Luca a fost super încântat dar şi despre furnica uriaşă pe care am confecţionat-o.

Imagine  Imagine

Revenind la tema pentru ora de lectura, după ce Luca a completat fişa standard dată de către doamna învăţătoare, a completat şi un set de fişe, făcute de mine.

Fişe de lucru clasa a II a Casa furnicuţelor

În aceste fişe se regăsesc mai multe întrebări, iar rolul lor este de a sedimenta noţiunile învăţate până acum şi de a avea un exerciţiu constant la această materie, atât de grea dar atât de frumoasă.

Imagine  Imagine  Imagine  ImagineImagine

Celelalte cărţi ale Alinei Miron sunt:

Un căţel cu vise mov

Şori -Tuc şi Şori -Puc

Tică, motanul fără frică.

Dacă nu le aveţi, merită să le achiziţionaţi. Iar dacă nu mai sunt de găsit, spuneţi şi voi găsi timp pentru a vă ajuta în acest sens.

Lectură plăcută!

P.S. Pentru ca fişele să fie mai atractive şi mai frumoase, am pus pe marginile lor rame cu furnicuţe. Găsiţi pe internet tot soiul de imagini, care mai de care mai interesante, însă noi am optat pentru cele de la twinkl.co.uk

Cam aşa arată fişele lucrate de Luca:

img632 img633

Lasă un răspuns

4 gânduri despre “Activităţi educative copii – O lectură dragă, dragă! „Casa furnicuţelor” şi fişe pentru clasa a II a, pe marginea ei”