Activitati educative copii – Dacă zăpada nu vrea să vină, o aducem noi! Dactilopictură cu… pastă de dinţi.

Image

De când mă ştiu, nu a mai existat până acum o iarnă în care să nu ningă toată luna decembrie. Nu a căzut nici un fulg şi poate de aceea şi senzaţia că acestor sărbători le-au lipsit sclipirile de sezon.
Noi am avut parte de câteva zile în care potecile au avut hăinuţe albe şi asta datorită faptului că în munte a nins puţintel.
Mi-am adus aminte de o activitate pe care am facut-o cu Luca odinioară, activitate ce a presupus realizarea unei picturi , prin folosirea degeţelelor, fără penson.

Dactilopictura.

Pentru că la acea oră Luca era bolnăvior şi nu mergea la grădi, rezultatul final al acestei îndeletniciri a plăcut atât de mult colegilor lui , care au preluat ideea.
De fapt ea, adică ideea, a venit datorită faptului că în acea săptămână, la grădi se discuta despre poli şi despre animalele care trăiesc acolo.
De fiecare dată când Luca a lipsit din motive medicale, am încercat să fac activităţi acasă care să respecte tema lor săptămânală.
Şi aşa a apărut micuţul nostru alb.

ImageImageImage

Am ales ca să folosim pasta de dinţi pentru că este mai cremoasă, frumos mirositoare şi nu toxică pentru mânuţe. Nu spun ce miros frumos s-a răspândit în casă şi ce prospeţime!

Image

Cât despre picturile colegilor lui, vă las să le admiraţi. Toţi au fost încantaţi şi au repetat activitatea şi acasă.
Merită să încercaţi, pentru că veţi vedea ce clipe minunate veţi petrece alături de micuţi.
Spor vă doresc şi inspiraţie maximă!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: