Machete didactice – Cum am făcut prima dată un Calendar de Advent

Imagine

Nu ştiu dacă este bine să recunosc, însă anul acesta confecţionez pentru prima dată un Calendar de Advent. Nici în anii trecuţi nu pot spune că am stat degeaba, adică să nu fi făcut activităţi, însă acum ele au fost adunate în acest concept, care-mi place. Parcă arată totul ordonat în aşa fel încât aşteptarea Moşului să fie mai plăcută.

Am facut ce ştiu eu să fac, adică machete din polistiren şi am dorit ca acest calendar, fiind primul din vieţile noastre, să aibă o înfăţişare care să ne poarte amprenta .

ImagineImagine

Aşadar, calendarul nostru are formă de brăduţ iar ca ornamente am confectionat nişte globuri din hârtie. Nu am dorit a le face foarte complicate şi am optat pentru acest mod de a strânge hârtia, în aşa fel încât să nu fie nevoie să dăm globul jos din brad pentru a citi cerinţa scrisă. Câteva din „globurile” noastre desfășurate arată ca în imaginile de mai jos. Abţibildurile (cumparate de la LIDL ) le-am folosit pentru a agăţa globurile în brad.

DSC_3081DSC_3080

Imagine

Am să vă spun câteva din activităţile pe care le-am trecut pe lista noastră

debut de iarnă, despre eschimoşi, animale în zăpadă, zodii de iarnă, tradiţii în Bucovina, colinde la pian, bunicii povestesc, fac un om de zăpadă cu tata, dactilopictură de iarnă, desenez pe sticlă, scrisoare către Moş Crăciun, mozaic de… gheaţă, serbare în familie, etc.

Sper să fim sănătoşi să putem face tot ceea ce ne-am propus, asta pentru ca Luca este bolnăvior acum.

ImagineImagine

Eu va doresc să parcurgeţi o lună decembrie în tihnă şi armonie, să fiţi sănătoşi pentru a vă putea bucura de activităţi dar și inspiraţie maximă!

Lasă un răspuns

Niciun comentariu “Machete didactice – Cum am făcut prima dată un Calendar de Advent”

%d blogeri au apreciat: