Anul trecut am întâlnit o doamnă profesoară de limba română care preda unei clase de nivel primar (nu ştiu de ce se întâmpla acest lucru!) şi care dorea să găsească rezolvarea la o problemă foarte presantă: cum să facă ea, ca micii elevi să înţeleagă și să stăpânească mai bine ortogramele.
Țin să spun ca doamna își desfășura activitatea într-o școală din mediul rural. Ne-am întâlnit întâmplător, eu fiind acolo pentru a vorbi cu altcineva.
La țară, în multe școli, exista clase în care sunt și elevi din clasele I – VIII, dar și preșcolari.
Sinceră să fiu, m-a încântat dorința ei și am încercat să găsesc cea mai bună soluție!
După mai multe zile și mai multe opțiuni am decis ca doi absolvenți, o fetiță și un băiat ar reprezenta un imbold pentru elevii clasei, de a învăța pentru a termina cu brio și a deveni și ei, la rândul lor, precum cele două exemple.
Absolvenții mei sunt foarte mari: au înălțimea de 1,70m și lățimea de aproximativ 1 m.
Diploma pe care o țin în mână, pentru mine, a reprezentat locul în care doamna profesoara, împreună cu copiii, vor putea pune cartolinele corespunzatoare, așa rezultând cuvinte scrise corect.
A reprezentat o provocare și m-am bucurat că cea care mi-a adresat-o a fost încântată de rezultat, așa cum și copiii au avut o reactie de apreciere atunci când le-am prezentat noii colegi.