Dacă e să contabilizez timpul petrecut în mașină, singură fiind, adun cifre impresionante. De când mă știu am dorit să am permis de conducere, acest dorință devenind realitate la începutul anului 1991. De atunci datează permisul meu și m-am folosit de el zi de zi, ani de zile.
Iubesc drumurile, chiar așa cum sunt ele în România și spun asta pentru că am condus și în afara țării, așa că am habar cum este. Șofatul, pentru mine, este o relaxare ca să nu spun că reprezintă libertatea deplină.
Libertatea de a pleca unde și când doresc fără a deranja pe nimeni, fără a anunța ori ci pur și simplu. M-am urcat în mașină și am plecat unde știu că trebuie.
Am condus în creierii nopții, am văzut răsărituri de poveste și apusuri demne de pelicule cinematografice. Am trăit experiențe unice, atunci când pe un sens ploua cu găleata pentru ca pe celălalt să fie soare și un curcubeu strașnic. Nu aveam telefonul pe care-l am acum pentru a imortaliza starea, dar îmi aduc aminte că am sunat la fratele meu pentru a-i povesti bucuria. Nu putea rămâne așa, trebuia împărtășită.
Am condus la munte și la mare, pe ploaie torențială ori ninsoare abundentă, pe o ceață de nu vedea bordul mașinii și sub o grindină ca la potop de mă gândeam ce păcate oi avea de se petrece așa ceva.
Nu sunt un conducător doar de vreme bună (așa cum știu câțiva bărbați de prin zonă), conduc atunci când este nevoie indiferent de cum sunt condițiile meteorologice.
Și pot spune, lipsită de modestie, că sunt un conducător bun, experimentat, de nădejde.
Munca pe care am făcut-o a necesitat, la un moment dat, parcurgerea a sute de kilometri zilnic, iar perioada când am lucrat ca ASM la o firmă de distribuție care avea sediul la Sibiu a reprezentat un vârf. Atunci, la fiecare final de săptămână trebuia să fiu prezentă la sediu pentru ședințele aferente. Plecam de acasă dimineață la ora 4:00, pentru a trece Oituzul și a ajunge la firmă la ora 10:00. Era palpitant și nu o dată am fost întrebată dacă nu mi-e teamă, de fiecare dată răspunsul fiind același: nu, nu mi-a fost frică niciodată.
Ședința se termina în jurul orei 18:00 iar eu refuzam să rămân peste noapte pentru că doream să revin acasă, acolo unde mă aștepta Răzvan.
La un moment dat, am înțeles că trebuie să aleg și am ales să mă opresc.
Dacă regret? Da, regret pentru că ceea ce făceam îmi plăcea și eram potrivită.
Pe de altă parte am primit altceva în schimb, de care nu credeam că sunt capabilă. Și e bine, pentru că-mi creează o stare de bine și împlinire.
Dar atunci când mă aflu în mașină, singură, poveștile se țes împrejurul meu, cele vechi cu cele noi. Îmi apar în față chipuri dragi, cu care odată am colaborat și de care mă leagă sentimente minunate. Pun mâna pe telefon și sun și mă bucur să aud la capătul celălalt voci dragi, care sunt ok și care au alte îndeletniciri acum. Nu de puține ori retrăiesc senzații olfactive legate de locuri ori persoanele respective. Arome din natură ori parfumuri alese îmi revin în minte și trăiesc cu senzația de real. Poate suna bizar, dar așa se întâmplă.
Pentru mine, mașina reprezintă ceva fără de care nu aș putea răi și atâta vreme cât voi fi capabilă să conduc nu mă voi opri să o fac.
Am în torpedo discuri pe care le-am ascultat de nenumărate ori alături de băieții mei: Andrieș, Baniciu, Alifantis, Taxi sunt câteva dintre numele care stau acolo la loc sigur. Vocea lui Nichita a răsunat de multe, multe ori, citind din propriile poezii. E o stare la care eu țin foarte mult, durează de ani de zile și pe care o păstrez ca pe ceva sfânt. Ce mă bucură e faptul că băieții vorbesc cu drag de aceste discuri și de câte ori ajung în mașină, cer să le reasculte, care se cere în funcție de stare.
Revenind la ziua de astăzi, drumul meu a necesitat oprire și la Iulius mall de unde am cumpărat cele necesare (o parte dintre produse le găsesc doar aici) ocazie cu care am intrat și la food court pentru a cumpăra niște mâncare chinezească de la Manay.
Și mie, dar și lui Luca ne plac aceste mâncăruri, ingredientele fiind preparate într-un mod care ne gâdilă nouă papilele gustative.
Wood Ears chicken, Sweet Shanghai chicken și Rice with vegetables sunt preferatele noastre. La ele se mai adaugă Noodles with shrimps. Și restul preparatelor din meniu le-am încercat însă pe cele enumerate mai sus alegându-le cel mai des.
Și ieri, dar și astăzi la mall era aglomerația de pe lume. E ceva ce creează o stare de disconfort, cu atât mai mult cu cât nu se respectă regulile de protecție sanitară și nu numai.
Lumea aleargă, că așa a fost mereu. Fiecare caută ceva, așa ca și mine (că de aceea am mers acolo) și sper să găsească ceea ce caută însă fără să-i deranjeze pe ceilalți respectând normele de conviețuire în societate.
