De la ora 19.30 are loc a doua dezbatere electorală pentru alegerile prezidențiale din 2025, organizată de TVR. Realizată de Televiziunea Română, dezbaterea este organizată la Palatul Cotroceni și au fost invitați toți cei 11 candidați înscriși în cursă. Va lipsi George Simion, care a refuzat să participe și la dezbaterea de luni de la Digi24.
Moderată de jurnaliștii Ramona Avramescu și Marian Voicu, dezbaterea va dura peste trei ore și va fi structurată în jurul unor teme esențiale pentru societatea românească: prioritățile mandatului prezidențial, soluții pentru recâștigarea încrederii în instituțiile statului, rolul președintelui ca mediator într-o societate polarizată, politica externă, parteneriatele strategice și strategia de securitate națională, conform TVR.
În secțiunea „Situația de criză”, moderată de jurnalistul TVR Adelin Petrișor, candidații vor fi provocați să răspundă unor scenarii ipotetice de criză care pot apărea pe durata mandatului lor, transmite televiizunea publică.
În cadrul dezbaterii, jurnaliștii TVR, precum și reprezentanți ai altor organizații media, vor adresa întrebări directe candidaților, aceștia având, de asemenea, ocazia să se confrunte reciproc într-o rundă specială destinată evidențierii diferențelor de viziune și abordare. Și HotNews are un reprezentant la dezbatere – jurnalistul David Leonard Bularca.
Cea de a treia dezbatere electorală – și ultima – va avea loc miercuri la Palatul Parlamentului, în Sala C.A. Rosetti, fiind organizată de Antena 3 CNN.
În premieră pentru alegerile prezidențiale, au loc trei dezbateri electorale – la Digi24 (luni), la Televiziunea Română (marți) și la Antena 3 CNN (miercuri). Dezbaterea de miercuri organizată de Antena 3 CNN va avea loc la Palatul Parlamentului, în Sala C.A. Rosetti.
La alegerile prezidențiale din 2019 nu a existat nicio dezbatere între candidați, iar la cele din 2014 au fost organizate două dezbateri înainte de turul doi, de către Realitatea.
Cât despre ce vine pe FB, platforma pe care o urmăresc e foarte interesant.
Aș dori să-i mulțumesc instituției TVR1 pentru faptul că ne-a demonstrat în seara asta, deși nu cred că mai era nevoie, că suntem vai de pula noastră adică pe cont propriu. (Eroan Cătelu)
George Simion spera ca un modus operandi similar lui Georgescu, tupilat pe Tiktok si fara sa raspunda public la vreo intrebare va avea acelasi rezultat.
Il asigur de pe acum ca nu e prea bun la calcule.
Votantilor nu le plac lașii. (Dana Hering)Câteodată îți vine să renunți, să-ți spui că totul e inutil, să abandonezi și să te refugiezi în preajma celor câțiva apropiați, care văd lucrurile așa cum le vezi tu, dar la mine durează puțin faza asta și revin.
Ce am văzut eu aseară la “dezbaterea” electorală:
Ponta nu a venit din prima, adică din a doua, a discutat cu jurnaliștii Digi formatul emisiunii, invitații săi și tot restul, după care nici n-a catadicsit să le dea un telefon să-i anunțe că nu mai vine, a scris pe “rețelele de socializare”
Foarte Ponta, trebuie să recunosc, marcă înregistrată, cu mișcări alunecoase, minciunele, trădări mărunte de samsar și îndreptățite frici de rozătoare pentru ceea ce ar putea fi întrebat.
Simion a făcut cum știe el mai bine și cum a învățat în ultimul timp de la guru Georgescu, lovește și fugi! Nevastă-sa și-a pus rochia de nașă, despicată până în zona inghinală, cât să scoată la înaintare câte un stabilopod pe post de picior, poșeta maro și șalul de recepții, înnodat strâmt în jurul umerilor grăsuți, Simion și-a plimbat “gașca” electorală, inclusiv mama, pe culoarele palatului Cotroceni, arătându-le unde vor face grătare și mici după ce iese el președinte, în care salon vor face foc în mijlocul camerei ca să prăjească marshmallows și multe altele, după care a intrat țanțoș pe platoul emisiunii, i-a dat un buchet de flori lui madam Lasconi și a plecat crăcănat, marțial, cu turma din dotare după el, anunțând ritos că el n-are ce căuta undeva unde nu se cere “turu’ doi ânapoi” și nu e poza lu’ Mesia în fundal!
Această manevră a fost considerată mare șmecherie de către adepții lui, care au jubilat, “le-a arătat-o el!”, dar a fost, în fond, doar circ ieftin cu care deja ne-a obișnuit.
Elena Lasconi a venit îmbrăcată ca Albă ca Zăpada, după care a început să vitupereze ca o precupeață, neuitând să amintească poporului, tot la cinci minute, cât de iubitoare de neam și de țară e ea și cât de kkat sunt contracandidații ei! Nici o idee, nici un proiect, doar vorbărie goală șuierată printre buzele subțiri, încondeiate și atacuri de matroană de bordel la colegii de platou.
Nicușor Dan a stat și s-a uitat, crucindu-se, la tot acest balet grotesc, încercând să răspundă întrebărilor cu calm și rațiune, ceea ce, în opinia boborului manelizat, s-a tradus în “n-are carismă, bro, să fi fost aici Băse îi făcea ca la Malu’ cu flori, hai, mă lași?”
Crin Antonescu a făcut un fel de “baie de mulțime” verbală, și-a admirat singur întorsăturile de frază, satisfăcut de verbozitatea-i spumantă precum cascada Valul Miresei, fără să privească prea des spre soția sa, ce stătea îngândurată, sau spre Daniel David, ce venise acolo cu ordin de la coaliție să susțină ce trebuie susținut și părea complet din alt film.
Moderatorii au fost decorativi, jurnaliștii întrebători incisivi fără cauză și fără profunzime, cancanieri de trebuia să verifici de două ori dacă nu cumva ești pe Realitatea TV!
Ce să zic, un șou pe cinste, penibil și grotesc, care ne-a mâncat tuturor vreo 3 ore din viață și a mai ronțăit un pic la temelia speranțelor noastre că poate vom reuși să vorbim serios măcar cinci minute despre lucruri importante! (Monica Nistorescu)
Mai sunt câteva zile până la alegeri. Pe 4 mai avem posibilitatea să alegem pe cel/cea care se potrivește cel mai bine gândurilor noastre. Și așteptărilor noastre.