Începutul ăsta de an e mai diferit pentru mine și copiii mei. Pentru fiecare în parte trăiesc și uneori am senzația că trăiesc trei vieți deodată pierzându-mă pentru scurte momente în ele, sau senzațiile amestecându-se de așa natură că nu mai știu care-s eu și care sunt ei. Ori dacă la asta se mai adaugă diferite probleme de sănătate oricât de mici ar fi ele, paleta senzorială pe care o am de gestionat e mai vastă. La asta se adaugă și starea mamei, una nu dintre cele mai bune acum, lucru care mă îngrijorează și afectează în egală măsură. Nu e ceva ușor de dus și în pofida nenumăratelor intervenții pe care le-am avut asupra propriei persoane tot nu reușesc să mă detașez complet.
Am de lucru însă nefiind în deplinătatea forțelor nici mentale cum aminteam mai sus, dar nici fizice o durere de spate sâcâindu-mă de la finalul anului, tot pendulez între ce trebuie ce vreau ori intenționez să fac împiedicându-mă la tot pasul. Copilul Domnului a fost citită cu o oarecare strângere de inimă pentru că subiectul a reprezentat o „mâncare” greu de digerat.
Însă acum a sosit una din cărțile semnate de Tracy Chevalier, Un singur fir, iar subiectul și felul în care scrie această scriitoare fiindu-mi unul îndrăgit m-a adus pe un tărâm mai agreabil. E frumos începutul și aștept să cunosc mai bine personajele cu poveștile lor cu tot.
Însă am răsfoit articolele din lunile anterioare de aici și așa am ajuns la unul din luna iunie, mai exact de pe 3 iunie, acolo unde arătam la ce meșteream cu promisiunea că voi reveni la final, ceea ce am constat acum că nu am mai făcut. Probabil, luată de valul evenimentelor cotidiene, am uitat.
În Lucru în curs era vorba despre un covor povestitor la care am lucrat mult fiind migălos și nu doar asta mi-am reamintit acum cât presiunea timpului.
Ghiciți despre ce poveste era vorba?
