machetedidactice.com

Răsărit la Marea Egee

Ziua pentru noi a început în zori, adică la ora 6:00, nerăbdători să prindem răsăritul. Am avut parte de o dimineață călduroasă și prietenoasă, dornică a împărtăși cu noi misterele ei. Valurile au boscorodit într-una,  vântul a șopotit vrute și nevrute iar faptul că nu era picior de om pe aja a sporit intimitatea. Au apărut câțiva, însă mai târziu, când deja ce era de spus deja se spusese.

Inițial am plecat doar eu pentru ca mai apoi, nu după multă vreme, să mi se alăture și tânărul exact la timp pentru a-l vedea apărând. Pe soare, evident!

După ce soarele s-a instalat pe cer dictând desfășurarea zilei, și după ce am luat micul dejun ne-am ocupat locurile pe șezlonguri. E interesant că toate lucrurile pentru plajă (papuci de apă, prosoape, colaci, măști de snorkeling) rămân acolo peste noapte pentru ca a doua zi să le găsești. Pe toate.

Plaja are farmecul ei dacă știi să te uiți la ea iar pentru mine lucrurile mărunte și firești contează cel mai mult.

După amiază am mâncat din delicatesele locului, caracatiță,  calmar umplut ori la gril și tirokafteri (celebra pasta de brânză feta transformată într-o pastă delicioasă) toate destul de accesibile la preț.

Seara pe mine m-a prins pe plajă într-o stare de grație, curioasă a termina cartea, ceea ce am și reușit a face.

Mâine e o noua zi. O aștept cu bucurie și sper să o parcurg cu bine.

Lasă un răspuns